Imprimeria Nationala a propus emiterea de catre angajatori a unor tichete de sanatate, intr-un sistem similar bonurilor de masa. Directorul general al Imprimeriei Nationale, Dan Docan, a declarat in cadrul unui seminar ca aceasta masura aduce avantaje atat salariatilor, angajatorilor si furnizorilor de servicii medicale, cat si statului.
Cu aceste tichete angajatii ar putea sa apeleze si la servicii medicale in tratament la domiciliu, din partea cabinetelor sau serviciilor de ambulanta private. Practic, aprobarea acestei masuri ar duce la reducerea numarului persoanelor care apeleaza la sistemul public de sanatate, care se vor indrepta si catre unitatile medicale private.
In momentul de fata, Ministerul Finantelor analizeaza efectele introducerii tichetelor de sanatate deoarece acestea pot duce la diminuarea unor venituri la buget, avand in vedere ca angajatii vor beneficia de scutiri de taxe asupra veniturilor, iar contributia angajatorilor este exonerata de sarcinile fiscale.
"Pe de alta parte, este un instrument ce contribuie efectiv la sustinerea si dezvoltarea sectorului sanitar", a afirmat Docan. Cu toate acestea, ministrul Sanatatii, Ovidiu Brinzan, se declara impotriva tichetarii. Acesta considera ca poate fi instituit un asemenea sistem, insa doar pentru categoriile de persoane defavorizate.
Diazepamul se vinde la negru
Imprimeria Nationala mai propune securizarea prescriptiilor pentru substantele psihotrope, in vederea stoparii tentativelor de folosire improprie sau ca halucinogene. "Exista retete contrafacute din ce in ce mai bune pentru medicamente care dau dependenta.
Anumite tipuri de medicamente sunt vandute la negru, cum ar fi diazepamul, prin cartiere ca Ferentari, sau sunt schimbate pentru anumite doze de droguri", a afirmat dr. Lucian Vasilescu. In curand va fi intocmita o lista cu toate su