Te prinzi sau nu? Dacă da, în ciuda faptului că nu cunoşti miza rămăşagului, du-te să vezi Iubeşte-mă, dacă poţi. Deşi s-au găsit mulţi care să afirme că e imposibil să iubeşti personajele acestui film. Fiindcă sunt egoiste, anti-sociale, arogante" Dar oare cum ar arăta Romeo şi Julieta în zilele noastre? Ambele cupluri se sinucid din dragoste, şi totuşi motivaţiile diferă substanţial: eroii shakespearieni preferă moartea despărţirii, dar asta pentru că nu pot fi împreună şi în viaţă totodată. Julien (Guillaume Canet) şi Sophie (Marion Cotillard), protagoniştii filmului lui Yann Samuell, blazaţi încă din copilărie, suferă de un cinism subtextual - nu pot să creadă că dragostea nu se termină şi aleg s-o conserve într-un fel original: rămânând într-o fundaţie în timp ce se toarnă beton peste ei. Dar acesta e doar unul dintre finalurile alternative oferite de film"

Povestea începe cu ce se şi sfârşeşte, o cutie pictată de tinichea care capătă o semnificaţie specială încă din copilăria personajelor: cine o are, fixează miza (urinatul în biroul directorului, distrugerea unui tort la o nuntă, întreruperea unei înmormântări, etc.) iar celălalt o capătă abia după împlinirea "poruncii". Mizele cresc exponenţial cu vârsta, ca şi efectele destructive pentru cei din jur; şi Julien, şi Sophie vor să renunţe la joc la un moment dat, doar că momentele nu coincid şi pariul continuă. Să fie oare o compensaţie pentru un plictis existenţial? Cu siguranţă, iar filmul face viaţa "stas"(slujbă, nevastă, copii, vacanţe cu familia) să pară o alegere imposibilă pentru protagonişti. O scenă mi se pare ilustrativă pentru această afirmaţie: dimineaţa, Julien iese din casă pentru a pleca la serviciu. Ce spune soţia? "Julien, du pubela afară!", "Julien, ia şi gunoiul!", "Julien, sărută-mă!". De aceea, nu pot să fiu de acord cu criticii moralişti care le reproşează protagonişti