Casa mult visata Exista filme carora le tii pumnii. Nu autorilor, ci chiar povestilor de pe ecran. Nu stim mare lucru despre Vadim Peleman, ucraineanul cu o tinerete la limita delincventei. A plecat Casa mult visata

Exista filme carora le tii pumnii. Nu autorilor, ci chiar povestilor de pe ecran. Nu stim mare lucru despre Vadim Peleman, ucraineanul cu o tinerete la limita delincventei. A plecat de la Kiev in copilarie, a ratacit prin lume, inainte de a se aseza in Canada si a descoperi cinematograful, vazand un documentar despre Norman Jewison pe platourile Scripcarului de pe acoperis. A devenit baiat cuminte, a studiat, a lucrat in publicitate si, intr-o zi, a dat peste cartea lui Andre Dubus III, Casa de fum si ceata (House of Sand and Fog). A jurat sa faca un film dupa ea. Proiectul sau a starnit incredere, l-a sprijinit chiar Spielberg, Ben Kingsley nu a ezitat sa-si dea acordul si asa a inceput sa se vorbeasca despre Peleman. Filmul, in primul rand actorii lui, au trecut pe langa premii mari (Oscar, Globul de Aur), nu le-au ratat pe altele, Peleman a atins si el, in fuga, Independent Spirit Award (nominalizat), o alta institutie l-a declarat "cel mai bun regizor debutant". Strain, totusi, orizontului nostru (deocamdata), am vazut o buna parte din acest prim film cu sentimentul incercat in fata unei creatii libere ca pasarea cerului. De aceea, spuneam, i-am tinut pumnii filmului, nu autorului. Chipul ravasit al unei fete, pe un ponton inecat in ceturile nordului californian, teama instinctiva pentru ceea ce i s-ar putea intampla, trecerea, apoi, la secventa unei nunti stilate, de o eleganta viscontiniana, cu personaje dintr-un alt capat al lumii, te pun pe jar. Ce i-ar putea lega pe acesti oameni? Trece, in zbor de fluture pe langa noi, amintirea unei case din fata careia au fost taiati copacii, pentru a se vedea mai bine marea. Este caminul de odinioara