Cei 1200 de delegati la Congresul PSD l-au desemnat pe d-l Nastase candidat la prezidentiale. 1200 de suflete au ridicat mana, ca unul, in aceeasi secunda, atunci cand de la prezidiu au fost intrebate daca asta vor si nu altceva. Si pentru ca destinul sa devina rotund, aceleasi maini s-au mai ridicat de doua ori la fel de decise si de unanime.
D-l Iliescu a fost chemat mai intai ca din toamna, cand o ispravi cu domnia, sa candideze la Parlament pe listele PSD, iar a doua oara sa se intoarca sef la partid.
Ma uit seara la televizor si parca visez. Oameni in toata firea, domnii de la PSD nu mai au nici macar simtul ridicolului. Telejurnalele incep si se sfarsesc cu d-l Nastase vorbind despre cat de mare, de nou si de democrat e PSD. Nu am dubii ca efortul consilierilor straini ai partidului, platiti din cate aflu cu sume uriase, e impresionant.
Numai ca oricat geniu ar avea domnii consilieri, nu vor putea obtine nicicand imaginea unui partid nou atat timp cat, de exemplu, PSD va fi in continuare dominat de cine stim bine ca e dominat. Strategia de imagine a „noului PSD” a mers pana acolo incat purtator de cuvant a fost pus un adolescent bucalat, radiind inocenta Pruncului Sfant.
Insa daca te uiti la el si zici „PSD”, oricata bunavointa ai avea dintr-o data nu-l mai vezi si-n locul lui iti apar Hrebenciuc, Iliescu, Miki Spaga, Nastase, Vacaroiu si Cozmanca.
La Congresele lui Ceausescu ma fascina unanimitatea pe care secretarul general o obtinea la tot ce supunea la vot, in sali pline, tot asa, cu sute de oameni. Nimic nu mi se parea mai interesant decat sa aflu cati din cei din sala votau din convingere, cati din oportunism si ca sa-si apere privilegiile si cati pentru ca le era frica.
Congresul PSD de luna trecuta mi-a aratat ca se prea poate ca lucrurile sa fi fost infinit mai simple decat imi imaginam eu, si
