Agentii economici vor fi stimulati sa angajeze tineri absolventi si persoane cu handicap, prin acordarea unor subventii din bugetul asigurarilor pentru somaj.
Printr-un proiect de lege elaborat de Ministerul Muncii se prevede modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.
Astfel, angajatorii care incadreaza in munca, pentru program normal de lucru, absolventi ai institutiilor de invatamant superior, in termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor, vor beneficia de un ajutor financiar care reprezinta suma aferenta contributiilor de asigurari sociale, contributiilor de asigurari pentru somaj, precum si contributiilor de asigurari de sanatate datorate de
angajatori, numai daca vor mentine raporturile de munca sau de serviciu cel putin cinci ani de la data incadrarii, se arata in nota de fundamentare a actului normativ. Ajutorul se aplica angajatorilor care la data depunerii cererii de acordare a sprijinului nu inregistreaza debite provenind din neplata contributiilor sociale mentionate mai sus.
Potrivit proiectului, ajutorul financiar se acorda si angajatorilor care, in raport de numarul de angajati, nu au obligatia, potrivit legii, de a incadra in munca persoane cu handicap, daca incadreaza in munca pe durata nedeterminata persoane cu handicap si le mentin raporturile de munca sau de serviciu cel putin doi ani.
Agentii economici vor fi stimulati sa angajeze tineri absolventi si persoane cu handicap, prin acordarea unor subventii din bugetul asigurarilor pentru somaj.
Printr-un proiect de lege elaborat de Ministerul Muncii se prevede modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.
Astfel, angajatorii care incadreaza in munca, pentru program normal de lucru,