Recent, una dintre cele mai importante companii de extractie si prelucrare a titeiului a fost cumparata de un concern austriac. O cumparatura solida, care ne ridica in randul marilor producatori de carburanti si ne creste actiunile pe piata agentiilor de rating economic.

Nu doar banii care intra la buget sunt multi, dar si prevederile contractuale post-privatizare par sa fie extrem de avantajoase. Printre multe altele, cumparatorul austriac se obliga sa faca ordine si curatenie intr-unul dintre cele mai murdare sectoare economice, cel al extractiei. Poate ca, daca nu ar fi fost aceasta prevedere contractuala, nu am fi aflat secretul lui Polichinelle, anume ca exploatarea intensiva si fara cap a lasat in urma prapad. Un munte de gunoaie tehnologice, sonde vechi de decenii, pamant parjolit, utilaje ruginite, mii de hectare pustiite ca dupa un cataclism nuclear. E drept, ochiul curios ar fi putut descoperi in peisajul Romaniei pitoresti, in orizontul apropiat al soselelor si cailor ferate, sute de sonde incremenite si santiere parasite. Nu avea insa nimeni masura financiara a dezastrului. Cu toate acestea, mai toate rapoartele de mediu claseaza Romania undeva, la coada clasei, printre repetentii cu haine soioase si tinuta neingrijita. Mai toti spun ca pentru a face curatenie, ar fi necesar bugetul tarii pe un an. Recentul scandal referitor la constructia canalului Bistroe pe partea ucraineana a Dunarii a scos si el la iveala mizeria care sufoca de decenii Delta. Un grup independent de biologi si ecologi au facut o investigatie la gurile Dunarii si au localizat sute de gramezi de gunoi, constructii ilegale si, intinsa ca o pegra, reteaua de depozite si hale industriale care au gasit aici confortul financiar rezultat din statutul de zona defavorizata. Pana sa ne intrebam ce fac altii cu Dunarea, ar trebui sa ne vedem barna din propriul ochi si canalul Dunare-M