Ioana Lupea

Ce fac sindicalistii cand simt ca le-a sosit sorocul? Intra in politica, cu argumentul ca numai in Parlament pot reprezenta cum se cuvine interesele muncitorilor.

Deschisa de Victor Ciorbea si Miron Mitrea, calea spre listele partidelor a fost urmata de Ion Radoi (sindicatul de la Metrou), Pavel Todoran (CNSRL Fratia), Elena Sporea, (Agrostar), Dumitru Chirita, (sindicatul din telecomunicatii), Marian Sarbu (CNSLR) partidul de guvernamant exercitand o atractie greu de egalat pentru cei mai multi „luptatori sindicali“.

Dupa semnarea Protocolului BNS-PRM, oamenii sustinuti de Dumitru Costin si Matei Bratianu, daca nu ei insisi, vor aparea in garnitura de candidati a lui Vadim.

Partidele nu mai au naivitatea sa creada ca o semnatura pusa la Bucuresti pe un document va determina sutele de mii de membri sa voteze pentru un partid, fie el PSD sau PRM. Dar spera ca, odata ajunsi parlamentari, fostii lideri de sindicat vor influenta, la momentul potrivit, sindicatul din care au facut parte sa se abtina de la revendicari sau proteste de strada, aceasta fiind miza reala.

Sistemul a functionat, dovada stand lipsa de forta a mitingurilor din ultimii ani.

Din trocul intre sindicate si partide au castigat partidul aflat la putere si liderii de sindicat, dar a pierdut miscarea sindicala.

Puterea a reusit, prin cooptarea liderilor, sa controleze sindicatele din interior si sa reduca riscul unor proteste violente de genul celor declansate in 1999 de minerii lui Miron Cozma sau presiunea angajatilor atunci cand Guvernul este obligat de organismele internationale sa adopte politici salariale sau de asistenta sociala restrictive.

Mineriada de la Costesti a demonstrat ca si Opozitia poate manipula masele impotriva partidului de la putere. De cealalta parte, liderii de sindicat si-au construit o cariera poli