Ilie Barzu a obtinut cu 10 la suta mai multe voturi decat Hrebenciuc dar a a fost "lucrat" in culise.(Foto: (c)Desteptarea)
Ilie Barzu acuza PSD ca a fraudat alegerile interne desfasurate la inceputul acestei luni. El zice ca, desi a castigat alegerile in municipiul Bacau, intrecandu-l chiar si pe Viorel Hrebenciuc, a fost "tras" in jos de rezultatele de la Sascut, de unde nu a primit nici macar un singur vot.
Ilie Barzu spune ca anumiti fruntasi ai PSD Bacau i-au blocat accesul spre fruntea clasamentului in urma alegerilor interne din cadrul partidului. El spune ca, in loc sa fie pe unul din locurile 3-4, a ajuns, in final, pe locul sapte desi a castigat alegerile din municipiul Bacau.
Barzu este printre putinii candidati ai PSD care au luat judetul la pas inainte de alegerile interne de pe 5 septembrie. Prezenta sa in organizatiile partidului din mediul rural nu a trecut neobservata, rezultatul votului fiind surprinzator numai pentru conducerea judeteana a partidului.
Panica la sediul PSD
In seara zilei de 5 septembrie, pe cand se centralizau rezultatele, la sediul PSD s-a declansat panica - sefii de organizatii erau luati la rost de ce i-au permis lui Barzu sa dialogheze cu membrii de partid si de ce l-au sprijinit.
Panica era explicabila: Barzu obtinuse in municipiul Bacau cu 10 la suta mai multe voturi decat Hrebenciuc si cu aproape 50 la suta mai mult decat cel clasat pe locul trei. Concret, cei 842 de participanti la scrutin trebuiau sa voteze cate cinci candidati.
In final, clasamentul a aratat astfel: Barzu, pe locul I cu 574 de voturi, pe locul doi, Hrebenciuc cu 530 de voturi, subprefectul Gabriel Vlase pe locul trei cu 382 de optiuni iar pe locul patru, cu 341 de voturi, deputatul Minodora Cliveti.
@N_