Astazi, teatrul si dansul coexista firesc intr-un sincretism de care orice cultura are nevoie. Complementaritatea este un cistig substantial pentru ambele forme de expresie. Programul de dans pe care l-am propus la Odeon a diversificat optiunile repertoriale si a facut ca teatrul sa devina un spatiu permeabil. Acest lucru nu ar fi fost posibil fara imensa disponibilitate si deschidere a lui Sandu Dabija si a Dorinei Lazar, fara capacitatea lor de a intelege scena ca pe un loc sincretic. In plus, am avut bucuria sa descopar aici o trupa de actori tineri in spirit, care iubesc efectiv dansul si dansatorii.
Astfel au aparut spectacolele de teatru si dans, apoi Galele Extraordinare ale Dansului, veritabile evenimente in fata unor sali arhipline, urmate de productiile Dans la Odeon 1, 2 si 3.
Cred ca arta dansului a ramas unul dintre putinele spatii nealterate, un spatiu al emotiei pure, al onestitatii fata de public. Cred intr-o viziune coregrafica integratoare a tuturor formelor de miscare ale corpului uman.
Pentru Portretul lui Dorian Gray, cea mai recenta premiera a Odeonului, am incercat un amestec de genuri ale dansului, de epoci, pornind de la eterica prezenta a balerinei in pointes si pina la contorsiunea trupului din dansul contemporan.
Am nascut personajul Dorian Gray dintr-un fel de revolta fata de epoca noastra, cu tot ceea ce inseamna ea, de la trivialitatea cotidiana pina la contextul cultural care, facind din ce in ce mai multe concesii mediocritatii, s-a indepartat de propria-i esenta.
In toate proiectele de pina acum, si mai ales in Dorian Gray, am fost marcat, recunosc, de modelul celebrelor balete ruse de la inceputul secolului XX. M-a pasionat capacitatea, curajul lui Diaghilev – el insusi un revoltat, un dandy – de a da fiecarui spectacol aura de eveniment, adunind in jurul unei idei cele mai importante num
