Michel LEIRIS

Virsta barbatiei, precedat de Despre literatura considerata ca o tauromahie

Traducere si prefata de Bogdan Ghiu,

Editura Cartea Romaneasca,

Bucuresti,

2004, 200 p.

Exigenta sinceritatii pe care si-o impunea Rousseau in preambulul Confesiunilor pare a fi si pentru Michel Leiris modelul de urmat atunci cind, in anii ’30 ai secolului trecut, incepe sa-si scrie opera care va deveni un punct de referinta al genului autobiografic. Virsta barbatiei (L’age d’homme, Gallimard, 1946) se inscrie in lunga traditie a scriiturii de sine pe care literatura franceza o cunoaste inca de la Montaigne si in care Baudelaire sau Proust marcheaza momente de cotitura.

Cartea a fost scrisa intre 1933 si 1935, insa abia a doua editie (1946) este cea definitiva. Dupa razboi, Leiris a adaugat ca introducere textul Despre literatura considerata ca o tauromahie. Eseul este de fapt un manifest prin care autorul, pasionat de luptele cu tauri, incearca sa contureze, folosind o metafora foarte draga, propria conceptie despre literatura.

Inainte insa de a vedea de ce literatura seamana cu o corrida, trebuie nuantata relatia dintre manifest si cartea in sine, care sint tratate de obicei ca un intreg. Manifestul este scris intr-o perioada in care autorul era prieten cu J.P. Sartre, si aceasta se vede in perspectiva proiectata dupa un deceniu asupra cartii din tinerete: „Sa compun o carte care sa fie un act... Era vorba nu atit de ceea ce toata lumea s-a obisnuit sa numeasca literatura angajata, cit de o literatura in care incercam sa ma angajez pe de-a-ntregul“ (p. 20). Aceasta explicare a ceea ce a dorit sa realizeze cu ani in urma a influentat receptarea operei si, desi diferenta nu este de substanta (intreaga creatie literara a lui Leiris mergind cam in aceeasi directie), observatia trebuia facuta.

Actul