Ei cer salarii mai mari, tichete de masa, asigurari medicale gratuite si scaderea virstei de pensionare. Daca solicitarile nu vor fi rezolvate, sindicalistii de la Ambulanta ameninta cu greva generala. Nemultumirile salariale ale bugetarilor incep sa se inmulteasca. Dupa ce profesorii au protestat mai multe zile, acum este rindul sindicalistilor de la Ambulanta sa iasa in strada. Daca revendicarile solicitate de acestia nu vor fi luate in seama de conducerea Ministerului Sanatatii, in perioada urmatoare vor avea loc miscari de protest. Vicentiu Martin, liderul de sindicat de la Serviciul Judetean de Ambulanta, spune ca angajatii serviciilor de ambulanta din tara vor demara cu un miting de protest la nivel national, urmat de proteste in fiecare municipiu resedinta de judet, apoi greva japoneza, urmata de greva generala. "Am cerut, in primul rind, un nou sistem de salarizare, dar si asigurare de viata pentru personalul opertiv. Luna trecuta, ne-au murit doi colegi. Exista riscul accidentelor de circulatie, dar si impactul de la locul solicitarii. Din pacate, am avut un caz cind un medic a fost injunghiat mortal de apartinatorul pacientului. Vrem, de asemenea, dreptul la asigurari medicale gratuite si bonuri de masa pentru toti salariatii, iar virsta de pensionare sa fie mai mica, prin incadrarea la conditii deosebite a muncii pe care o prestam. Dupa 50 ani, nu mai poti urca cu targa pina la etajul zece si, apoi, sa cobori pacientul, pentru ca fizicul nu te mai tine, iar reactia la urgente este incetinita", a spus Vicentiu Martin. O alta problema care trebuie rezolvata cit mai rapid este cea a finantarii Serviciului Judetean de Ambulanta. "Pentru urmatoarele trei luni finantarea este aproape zero. Urmeaza o rectificare de buget, in luna octombrie, la care am solicitat 9,4 miliarde lei. Banii vor ajunge strict pentru plata salariilor, dar trebuie avute in vedere si medic