Am ezitat sa ma pronunt in privinta perspectivei de a-l avea pe d-l Geoana prim-ministru dupa alegerile din noiembrie. Asta din doua motive. Intai, fiindca n-as vrea sa se creada ca parerile mele provin dintr-o obsesie anti-PSD.
Ce-i drept, n-am nici o simpatie pentru PSD, dar ma lupt cu alte obsesii, fara legatura cu istoria-kitsch de azi, si, in plus, nu-mi parcelez sentimentele in functie de partide. Apoi, fiindca nu-i pot contesta d-lui Geoana niste calitati, rare, azi, la politicienii de pe malurile Dambovitei.
Are un lustru real, e un personaj bine educat si, ceea ce il distinge net de foarte multi „colegi“ de partid si, in general, din politica, nu e un mitocan. O discutie cu d-l Geoana se poarta intotdeauna in limitele civilitatii. Nu-mi amintesc sa-l fi surprins, vreodata, in flagrant delict de vulgaritate, ceea ce, in spatiul politic autohton, reprezinta aproape un miracol.
Din pacate, si un handicap. La noi e in uz, cum ne vom convinge si in viitoarea campanie electorala, infruntarea ca la crasma, cu limbaj gros, pe gustul mahalalei. Pe scurt, d-l Geoana e o persoana cu bune maniere, e in stare sa faca figura onorabila in orice salon si, categoric, un ratacit printre toape.
M-am hotarat, totusi, sa trec peste retineri, deoarece, oricat as vrea sa ma supun fatalitatii votului, nu-mi e indiferent cum va fi guvernata Romania in urmatorii ani.
In asteptarea „ofertei“ de premier a taberei liberal-democrate, care, inca, e in faza de mar al discordiei, as vrea sa spun ca nu mediocritatea le-am reprosat-o, in primul rand, in calitate de cetatean celor ce au gestionat treburile publice in ultimii patrusprezece ani.
Le-am reprosat lipsa de caracter si de patriotism. Le-am reprosat lipsa de barbatie, spiritul de gasca, pofta de capatuiala si (exceptiile sunt putine) faptul ca n-au avut nimic sfant in afara de
