Duminica 12 septembrie 2004, intre 15.30 si 16.30. Zapez intre doua filme proaste ca sa-mi vina somnul. Ajung pe TV Romania International si hotarasc sa ramin acolo, fiindca Eugenia Voda ii ia, la Profesionistii, un interviu lui Dorin Tudoran. Imi place emisiunea doamnei Voda, iar Dorin Tudoran ma intereseaza, nu doar pentru ca el este cel care a infiintat o revista de la care tinerii care stiau sa scrie puteau, imediat dupa ’90, sa si primeasca niste bani. Cu banii de la Meridianul lui Tudoran mi-am cumparat un mic televizor color, la care m-am uitat pina acum doua luni. Dorin Tudoran a fost insa mult mai mult decit un „provider“ generos cu tinara (pe atunci) generatie (si nu numai, in Meridian si in Agora, publicatii pe care el le-a adus in tara, au scris mai toti cei care aveau voci puternice in Romania timpului); Dorin Tudoran a fost, iar Eugenia Voda il face sa recunoasca asta la televizor, un model de normalitate intr-o societate anormala.
Tudoran povesteste cu o detasare splendida, si normala din cauza asta, de ce a facut ce a facut. Nici o urma de patetism, cu toate ca moderatoarea a dovedit ca poate provoca asta, nici o urma de minie.
Si e greu sa nu fii patetic, dupa ce ai fost anchetat de Securitatea lui Ceausescu impreuna cu fiica ta in virsta de opt ani. Tudoran spune senin ca e mai bine ca s-a intimplat asa, pentru ca a avut un martor. Confesiunea lui este exemplara, iar felul in care Eugenia Voda stie sa-l aduca acolo unde sa fie asa, la fel.
Ma gindesc, in dupa-amiaza aceasta de septembrie 2004, cum poate Dorin Tudoran sa mai fie atit de senin, dupa ce a acceptat sa il gireze pe Dan Voiculescu si, mai ales, dupa ce Voiculescu, la rindul sau, s-a aliat public partidului continuator, in linie directa, al celui care l-a persecutat pe Tudoran. Si nu inteleg. Imi spun ca poate, bietul, si-o fi pierdut mintile, e un loc comun print
