In ultimele stagiuni a devenit deja o obisnuinta faptul ca pe scena Salii Radio se deruleaza evenimente importante care marcheaza aniversarea unor personalitati de referinta ale vietii noastre muzicale. Directorul Nicolae Costin a dorit sa-i omagieze oferindu-le posibilitatea reintilnirii cu publicul si cu muzicienii care, decenii la rind, i-au admirat si aplaudat pentru performantele lor artistice cu totul deosebite.
Gestul sau este cu atit mai laudabil cu cit printre cei sarbatoriti s-au aflat, spre exemplu, baritonul Eduard Tumagian sau maestrul de cor Stelian Olariu, care, desi au evoluat la Opera bucuresteana, nu au primit din partea acestui teatru liric vreun semn de omagiu prin organizarea unui spectacol aniversar. Initiativa a venit din partea formatiilor Radio, iar concertele respective au fost transmise in direct pe postul national. Stefan Gheorghiu, ani la rind profesor la Universitatea Nationala de Muzica, a fost aplaudat, alaturi de fostii sai discipoli, pe aceeasi scena care a gazduit momente similare, ai caror protagonisti au fost dirijorul Emanoil Elenescu, la implinirea virstei de 90 de ani, iar acum Iosif Conta care, pe 14 septembrie, a implinit 80 de ani. Ambii si-au desfasurat activitatea, mai bine de o jumatate de veac, la pupitrul orchestrelor Radio.
Seara de 17 septembrie a fost un prilej de intilniri memorabile.
In prezenta unor muzicieni de elita si a unui numeros public, Iosif Conta a urcat din nou pe podium pentru a dirija un program Beethoven, care a inclus Fantezia pentru pian, cor si orchestra si Simfonia a IX-a – o „combinatie“ mai rar intilnita, dar interesanta prin faptul ca a alaturat doua lucrari cu tema comuna: dragostea. Fantezia anticipeaza cu 15 ani compunerea ultimei simfonii beethoveniene, ca un fel de embrion din care s-a nascut partea finala, conceputa pe versurile lui Schiller.
Evolut