Primarul PNL al sectorului 4 tolereaza "afacerea Piata Sudului", protejand astfel interesele firmei Comprest 3399 Import-Export SA Primarul sectorului 4, Adrian Inimaroiu, criticat adesea pentru ca lipseste de la serviciul abia obtinut, tolereaza o activitate pentru care, in anul 2000, fostul primar taranist Marin Lutu a fost arestat si, ulterior, condamnat. Azi, Inimaroiu, urmasul puscariasului Lutu, duce mai departe matrapazlacurile taranistului, desi in urma cu cateva luni, in campania electorala, el se arata neiertator fata de primarul Vasile Mihalache. Atunci, primarul greu de gasit al sectorului 4 il acuza pe edilul pesedist aflat in functie pentru felul cum gestiona afacerile cu firma Comprest 3399, administrator al Pietei Sudului, si le spunea oamenilor ca va lupta in forta impotriva firmei evazioniste. In 1999, printr-un vot ilegal, cei 33 de consilieri alesi de la sectorul 4 au pus mana pe principala sursa de bani negri, piata agroalimentara de la Big Berceni: Firma Comprest 3399 Import-Export SA a castigat - cu complicitatea functionarilor - o licitatie trucata si administreaza ilegal, de patru ani, cea mai mare piata din sector. Scandalul si procesele ulterioare au dus, printre altele, la condamnarea primarului taranist Marin Lutu. Asta si pentru ca, potrivit legii, Lutu ar fi trebuit sa vegheze la respectarea legilor, nu sa le incalce. Acelasi lucru ar fi trebuit sa faca si Mihalache, devenit primar PSD dupa alegerile din 2000, dar si actualul primar PNL, Adrian Inimaroiu. Acesta din urma, insa, in mod cel putin suspect, se arata mult mai tolerant fata de firma Comprest decat era in campania electorala, cand anunta ca o va scoate din piata si abia apoi, daca va fi nevoie, se vor judeca. Inimaroiu nu poate explica de ce, de trei luni de cand este primar, firma continua sa functioneze ilegal, fara autorizatii. "Este a doua piata, ca marime, din Bucuresti,