O legendă indiană - pe care-am mai citat-o relativ la pesedei şi acum vreo opt ani - spune că marele monstru, şarpele uriaş, după ce a distrus tot ce-a întâlnit în jur, făcând praf şi pulbere case, oameni, copaci, forme de relief, a început să muşte din sine. Ultima fază a nebuniei distructive nu poate fi decît autodisctrucţia. În 1996, cam aşa arăta România: un teritoriu făcut tabula rasa de demenţa "social-democraţilor" iliescani. Nemulţumiţi doar să distrugă, ei au început să emită tot felul de legi menite parcă să provoace revolta. N-aş duce, azi, comparaţia foarte departe, pentru că pesedeii n-au mai avut de distrus mare lucru în ultimii patru ani; desăvârşiseră acestă acţiune în perioada 1989-1996. După 2000, alta a fost prioritatea lor: să fure absolut tot ce întâlnesc în cale. Mă văd însă nevoit să mă întorc la comparaţii: după ce au furat totul, au început să fure chiar din propriile buzunare!
O operaţie gîndită în laboratoarele năstăsiote drept un truc de a menţine PSD-ul pe prima pagină a ştirilor - alegerile interne pentru desemnarea candidaţilor parlamentari - s-a dovedit încă un şut cu stângul în dreptul. Poate cel mai sinistru dintre toate cele autoaplicate de pesedei: să fie siguri că lucrurile vor fi exact aşa cum trebuie, că nici unul dintre baronii partidului nu va fi lăsat fără ciolan, băieţii au umflat listele ca la uşa cortului! Dacă într-un judeţ figurau, să zicem, zece mii de votanţi înainte de începerea operaţiei, n-a fost nici o problemă ca la numărarea voturilor să existe paisprezece sau cincisprezece mii de voturi. Adică exact numărul care-i propulsa pe-un loc eligibil pe oamenii de casă ai lui Năstase.
E greu de imaginat ce mai urmează, după ce pesedeii au început să se fure pe sine nu ca la Bagdad (prinţul legendar din oraşul lui Saddam era renumit pentru eleganţa şi gentileţea lui!), ci ca la Babadag - adi
