Cea de-a doua şi ultima carte postumă a Aglajei Veteranyi a văzut lumina tiparului în această vară la aceeaşi editura DVA unde au apărut şi cele două romane, De ce fierbe copilul în mămăligă şi Raftul cu ultimele suflări (ambele publicate ulterior şi la Polirom în traducerea Norei Iuga). Intitulat în germană Von Geräumten Meer, den gemieteten Socken und Frau Butter (ceea ce într-o traducere aproximativă ar suna: Despre marea dereticată, şosetele închiriate şi Doamna Untură), volumul de proze scurte al Aglajei Veteranyi măreşte golul lăsat de dispariţia prematură a atît de talentatei scriitoare originare din România. Nu e mai puţin adevărat că sinuciderea autoarei la nici 40 de ani - influenţează receptarea scrierilor ei. Actul lecturii este însoţit de un fel de sacralizare a textelor, favorizată evident de originalitatea şi valoarea lor literară.

Citindu-i acum ultimul volum de proze scurte sau poeme în proză (precizările generice au prea puţină importanţă), mi-am dorit să revăd aşternute peste rafturile acelei librării coloneze, unde am întîlnit-o pe Aglaja în urmă cu aproape patru ani, marile coli albe de hîrtie pe care ea scria - aşa cum îi era obiceiul - fragmente disparate, cuvinte sau fraze decupate din textele proprii, act care insufla "inscripţiilor" o provocatoare autarhie. Mi-am dorit acest lucru tocmai fiindcă ultimul ei volum de proze, avînd un titlu demn de clasicele colaje suprarealiste, abundă în astfel de formule memorabile.

Mi-am amintit însă şi de afişul filmului realizat de Ludwig Metzger, Hier Himmel (Aici cerul) reproducînd fotografic rochia albă de mireasă, cumpărată de Aglaja la un talcioc, pe care ea scrisese cu mîna poemul Anna Lebt - Ana trăieşte. Rochia apare şi în film, faldurile ei sunt desfăcute cu tandreţe şi pietate de Jens Nielsen, partenerul de viaţă al Aglajei şi de Ludwig Metzger pentru ca spectatorul