Într-o lumină orbitoare este o carte de interviuri care însumează aproximativ o treime din cele publicate de Tita Chiper în Dilema şi Avantaje. Cunoscută fiind bonoma ei reticenţă ("Nu pot să scriu Război şi pace, aşa că mai bine nu scriu nimic"), numele îi apare, în sfârşit, pe primul volum, la doi ani de la trecerea în nefiinţă. N-am avut ocazia s-o întâlnesc, de aceea, fără ecoul direct al personalităţii ei, mut miza lecturii în zona profesionalului, vag ajustată cu aproximările unui profil intuibil din poza de pe prima copertă (privirea alunecă oblic, bărbia este uşor ridicată, capul întors într-o parte - poziţie în care lesne s-ar fi putut uita de sus, dar nu o face - zâmbetul ştrengăresc şi complice), din fragmentele unei convorbiri cu Tita Chiper realizate de Iaromira Popovici şi Eugen Istodor, plus, bineînţeles, interviurile selectate de Mircea Vasilescu.

Contrar unei opinii comune, nu este întotdeauna mai uşor să formulezi întrebările, decât să găseşti răspunsurile adecvate. Nu-i chiar la îndemâna oricui racordarea sensibilă la personalităţi sau evenimente mai greu sistematizabile, uimirea discretă, curiozitatea inteligentă. Nu stilistica întrebării ar da mare bătaie de cap, ci talentul ori inspiraţia cu care atingi tăcerea interlocutorului convocându-i volubilitatea, cu care îi provoci discreţia sau scrupulele de prezenţă. Aici este un har pe care nu toţi aceia care au învăţat să fie curioşi îl au, har care n-are nimic de-a face cu maniera unor jurnalişti de a-şi interpreta partitura de serviciu stereotip şi consecvent "ca la carte". El presupune, pe lângă alţi câţiva talanţi, o doză însemnată de onestitate şi discreţie interioară, aşa că, nu poate fi atins de reflexul unei priviri mereu suverane care cade peste oameni sau evenimente. Numai aşa, cred, poţi ajunge să spui despre partenerii tăi de dialog, oricine ar fi ei: "sunt mai importanţi d