Dupa o revolutie, ar trebui sa se schimbe ceva. In economia noastra s-a schimbat doar vopseaua de pe gard.
Ca sa aflam daca in decembrie 1989 a fost o revolutie sau o lovitura de stat, nu e nevoie de nici un martor, de nici o proba materiala sau de inregistrarile telefoanelor date si primite de la feluriti agenti, generali sau disidenti. Sunt suficiente definitiile.
Dupa enciclopedii, revolutia inseamna o transformare radicala, o etapa a dezvoltarii in care se petrec schimbari calitative profunde. In schimb, lovitura de stat nu se bucura de astfel de valente. Este numai o schimbare brusca, eventual violenta, a unui grup aflat la putere, cu alt grup provenit din aceeasi clasa sociala.
E clar, asadar. E suficient sa observam ca, in economie, nu s-au produs schimbari esentiale – tot exporturile se vor a fi motorul, tot bugetul este cheia de control. Ba, Produsul Intern Brut nu este mai mare, ci mai mic, decat in anul “de varf“ 1988, la fel si puterea de cumparare.
Elementele mentionate nu numai ca au un comportament asemanator cu cel din perioada comunista, ci se gasesc intr-o insiruire logica.
Exporturi. De ce aceleasi exporturi? Fiindca economia e prea putin diferita de cea din anii ’80. Atunci, in loc sa se satisfaca mai intai necesarul pietei interne si surplusul sa fie oferit strainatatii, se exporta la pret de dumping. Se vede si astazi cat de greu ne vine sa renuntam la principalul combustibil al dumpingului – pretul energiei.
Din aceasta cauza Romania are inca preturi administrate.
Desi diferentele dintre “inainte“ si “dupa“ se masoara in bani, duc in acelasi punct: limitarea consumului. Fie ca oamenii n-aveau ce sa cumpere cu banii, ca inainte de ’89, fie ca nu mai au bani ca sa cumpere, ca acum, rezultatul e neschimbat: nu cumpara. Populatia isi restrange cererea ca sa poata consuma intrepri
