Restul consilierilor PSD s-au retras de la vot, cerandu-i primarului sa obtina acordul populatiei, prin referendum Primarul Capitalei a obtinut ieri votul a doua treimi din consilierii municipali pentru realizarea Pasajului rutier de la Basarab, care costa aproape 67 de milioane de euro. Acesti bani trebuie sa vina, partial, de la Banca Europeana de Investitii (BEI), iar primarul spune ca, printr-o scrisoare, conducerea bancii i-a cerut un raspuns pana in luna noiembrie, cand se intruneste boardul BEI. Primarul avea nevoie de votul a doua treimi din consilieri, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fara votul, alaturi de Alianta PNL-PD, a unui consilier PSD. Acesta a fost Stelica Constantin Barna. Liderul consilierilor municipali PSD, Ioan Enciu, a spus ca, tot in luna noiembrie, la Inalta Curte de Casatie si Justitie se judeca procesul prin care lui Basescu i se impune de catre Curtea de Conturi cheltuirea ilegala, fara acordul Consiliului, a 38 de miliarde de lei pentru proiectarea Pasajului. "Probabil ca primarul se temea ca instanta sa nu-i ceara sa plateasca acesti bani pe care i-a cheltuit fara acordul consilierilor si acum vrea sa obtina un vot retroactiv. Noi, consilierii PSD, nu putem accepta sa acoperim ilegalitatile altora, mai ales ca proiectul este de importanta majora pentru oras. Este vorba despre bani multi si, ca si in cazul noilor imprumuturi, credem ca este nevoie de acordul, prin referendum al populatiei, pentru ca, in final, bucurestenii sunt cei care vor da inapoi acesti bani", ne-a declarat Ioan Enciu. Dupa votul obtinut de Basescu, Enciu a spus ca decizia lui Barna va fi judecata in cadrul PSD.