De teama increderii in partidele politice, institutele de sondare a opiniei publice de la noi s-au ocupat mai sistematic incepand cu 1998.
In intervalul iunie 1998 - mai 2003, media romanilor care au declarat ca nu au incredere in partidele politice s-a situat in jurul a 80 de procente, cu o curba mai inalta, peste 84 procente, in perioada noiembrie 1999 - noiembrie 2000 (cresterea se prea poate sa se explice prin performantele mult sub asteptari ale administratiei CDR - Emil Constantinescu).
Cercetatorii au pus destul de rar intrebari separate ca sa afle motivele neincrederii populatiei in partide. Si totusi, indirect cel putin, avem destule indicii legate de explicatiile respective.
Atunci cand multumiti de „modul in care functioneaza democratia din Romania“ se declara mai putin de 20% dintre „subiecti“, e evident ca avem si un raspuns referitor la increderea in partide.
Asemanator stau lucrurile si atunci cand intrebarile au in vedere gradul de (ne)multumire fata de activitatea Guvernului privind politica economica, nivelul de trai sau reducerea coruptiei.
Politologii au, bineinteles, suficiente explicatii de ce partidele politice nu se numara printre institutiile cele mai iubite. Una dintre ele e ca partidele sunt inclusiv o expresie a conflictelor de la nivelul societatii. Indiscutabil ca lucrurile stau asa.
De asemenea e indiscutabil ca sunt si alte explicatii - tinand exclusiv de natura partidelor - pentru care aceste institutii fundamentale ale democratiei se bucura de o simpatie cel mai adesea redusa. Si totusi, se pare ca teoriile din tratatele de politologie ar fi avut nevoie, mai cu seama in ultimii ani, de anumite aduceri la zi.
Intr-o democratie precum cea din Romania, a explica neincrederea in partide numai prin teoria naturii specifice a partidelor mi se pare cu totul nesatisfacator. Sapt
