Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cacealmaua pensiilor

Publicat in HotNews, sâmbătă 25 septembrie 2004 ·

Guvernul a decis, in sedinta de joi, sa puna in aplicare un mecanism de recalculare a pensiilor, proces care va incepe la 1 octombrie si care ar trebui sa fie finalizat spre sfarsitul anului viitor. Adica, incepand cu ultimul trimestru al anului 2005 pensionarii pot spera ca vor primi pensiile recalculate.

Procesul de recalculare ar fi trebuit sa inceapa de la 1 ianuarie 2005, potrivit programului care a fost stabilit intre Guvern prin Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei (MMSSF), Casa Nationala de Pensii si Alte Arepturi Sociale (CNPAS) si reprezentantii pensionarilor. Insa, Guvernul a hotarat ca este oportuna devansarea acestui termen si recalcularea sa se faca din aceasta toamna.

Anuntul inceperii acestui proces vine cu putin timp inainte de declansarea campaniei electorale. Membrii Guvernului justifica masurile de protectie sociala adoptate in fuga, in aceasta toamna, "prin cresterea economica fara precedent a Romaniei precum si prin incasarile nesperate la Bugetul statului".

Adrian Nastase incearca sa linisteasca temerile pensionarilor precizand ca pensiile nu vor scadea sub valoarea actuala si promite ca "toate pensiile din sistemul asigurarilor sociale de stat vor fi majorate, astfel incat, in 2008, sa se ajunga la o pensie medie de cel putin o suta de euro".

In sprijinul afirmatiilor lui Nastase, Eugen Bejinariu secretarul general al Guvernului, a precizat ieri ca, dupa incheierea evaluarii individuale, va fi acordat punctajul mediu anual individual cel mai avantajos, iar daca punctajul stabilit in urma evaluarii este mai mic, va fi mentinut cel corespunzator pensiei aflate deja in plata.

Evaluarea si recalcularea pensiei se va realiza prin analizarea fiecarui dosar de pensie stabilit potrivit legii in vigoare pana la 1 aprilie 2001, pe baza formulei de calcul prevazuta de Legea nr.19/

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis: Pleacă acum de la Cotroceni!

NapocaNews acum 55 minute
Călin Georgescu, candidatul independent clasat pe primul loc în primul tur la alegerile prezidențiale – anulate ulterior de CCR – i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis, pe care l-a invitat să plece de la Cotroceni. Din punctul său de vedere, după

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum o ora
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Conducerea PSD se reuneşte duminică, înainte de consultările cu preşedintele

Mediafax acum o ora
Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte duminică, de la ora 10.00, în format fizic şi on-line, la sediul central al partidului. Reuniunea va avea loc cu două două ore înainte ca reprezentanţii formaţiunii să participe la

Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii.

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de premier. Acestea se vor desfăşura duminică, la Palatul Cotroceni. PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţional

Vremea duminică, 22 decembrie. Unde sunt așteptate ninsori

Adevarul acum 23 minute
În prima parte a zilei de duminică, vor cădea ninsori sau lapoviță în Dobrogea, dar este posibil să fulguiască puțin și în Muntenia și Transilvania. Mai târziu, soarele își va face apariția în majoritatea zonelor țării.

Klaus Iohannis va avea consultări cu partidele parlamentare duminică, pentru desemnarea prim-ministrului

Ziua Constanta acum 27 minute
Președintele Klaus Iohannis va organiza duminică, 22 decembrie 2024, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, 22 decembrie 2024, la Palatul Cot

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită

Mediafax acum 7 ore
Ucraineanul Usyk, în vârstă de 37 de ani, care a intrat în luptă ca favorit, şi-a păstrat titlurile WBO, WBC şi WBA la categoria grea cu victoria sa din Kingdom Arena din Riad. Luptătorul britanic Fury, în vârstă de 36 de ani, spera să se răzbune

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 12 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 9 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°