Suzi

Pe Suzi, fiica-mea a cumparat-o din piata. Siameza era cat pumnul si murdara foc. A cumparat-o fiindca simpaticul motan Corbel statea mai toata ziua singur in casa. Fata era la serviciu, mai avea si deplasari si cateodata lipsea si cate doua zile de acasa.

Si pe Corbel l-a primit in casa, tot de mic. L-a primit cadou de la o prietena si a prins mila de el imediat. Era persan, crescuse mare, dar cand se intorcea de la serviciu, il gasea intotdeauna suparat. Se plictisea in singuratatea unui bloc unde nu auzea decat tropaituri care urcau sau coborau pe scari. Solutia nu putea fi decat un partener, fie el cat de mic.

Primul gest al lui Corbel a fost s-o sarute pe Suzi. A mirosit-o la botisor, ca si cand ar fi vrut sa-i spuna: "Bine ai venit, micuto!" si s-a apucat s-o spele. Si Suzi nu s-a aratat surprinsa. Avea nevoie si de curatenie, si de o mangaiere parinteasca, care probabil ii lipsise. Dupa cateva zile se putea citi fericirea in ochii lui Suzi, niste ochi mari, expresivi, plini de un albastru de Voronet, pe care nu-l vezi oriunde. Cu timpul, s-au definit si culorile parului: un maro deschis pe spate, care usor, usor, devenea alb pe sub burta. De un maro inchis erau si picioarele, coada, varful urechilor, nasul si putin fruntea. Culorile parului lui Suzi erau asa de perfect distribuite, ca pareau a fi opera unui pictor.

Si escrocul de Corbel, care se purta cu ea ca un parinte, o antrena la tot felul de ghidusii, cedandu-i cu usurinta din mancarea lui preferata, Whiskas sau rinichi proaspeti, numai s-o vada mare mai repede. Era tare multumit cand, dupa fiecare masa, Suzi il lingea pe frunte.

Au fost inscrisi in evidenta veterinara si li s-au eliberat carnete de identitate. Periodic, li se faceau controale medicale si tratamente. Toata ziua se alergau prin apartament si se urcau pe toate inaltimile mobilei, dand spectacole de toat