Povestea unei tradari
Dimineata racoroasa de vara. Asteptam pe pragul grajdului, cu cana in mana. O cana albastra, de lut, pe care erau desenate doua flori. Buna statea pe scaunasul ei de lemn si mulgea. Taraitul ascutit al laptelui care cadea in vas se-ngrosa dupa cum crestea spuma alba. Cand era cam la jumatatea mulsului, ma chema: "No, hai!", zicea, si atunci ma sculam de pe prag si intram in aerul cald din grajd. Ii intindeam cana si mi-o umplea de lapte. Cantecul laptelui muls direct in cana era mai ascutit decat cel din donita, era ca un greieras speriat. Crestea apoi si se ingrosa, dupa cum urca laptele, si se facea la urma ca un bazait de bondar. Iar cand spuma se ridica, precum o creasta de deal cu zapezi, imi intindea cana: "Tane bine cu manurile amandoua, sa nu versi". In dimineata rece, de vara, imi incalzeam mainile de cana albastra. Sedeam pe pragul grajdului si beam lapte. Lumina se facea tot mai mare si mai calda, pana cand in grajd toate erau gata si venea vremea de mers la pascut.
Cantec de imblanzit laptele
Matrona a fost o bivolita mare si blanda. Blanda tare cu mine, iar cu Buna, numai cand avea chef. Nu-i placea de Buna, decat atunci cand se lega la cap cu naframa albastra si cand purta surta cu fodore. Cand intra imbracata altfel in grajd, Matrona se uita mai intai lung la ea si-apoi incepea sa tropaiasca scurt, din picioare. Isi intindea gatul negru, cand intr-o parte, cand intr-alta, si fornaia scurt pe nas. Nu mai voia sa dea lapte, se incapatana sa si-l tina in tate, sa-i crape ugerul decat sa se lase la muls. O mangaia Buna pe spinare si-ntre coarne, unde-i placea ei, ii vorbea frumos, ii povestea de cate si mai cate stia ea, dar degeaba. Imi aduc aminte ca de vreo doua ori a lovit-o cu piciorul, iar o data a inghesuit-o rau, langa peretele grajdului. Si cu toate astea, Buna n-a dat-o, caci mostenise de la
