Spectatorii intra in sala in timp ce patru tineri cu figuri glisand de la disperare la indiferenta rece incearca sa se sinucida in maniera "clasica", dar cu inovatii ce fac gestul ridicol - prin Spectatorii intra in sala in timp ce patru tineri cu figuri glisand de la disperare la indiferenta rece incearca sa se sinucida in maniera "clasica", dar cu inovatii ce fac gestul ridicol - prin spanzurare (dar cu sfoara legata de un ghiveci tinut cu cealalta mana), prin inec (dar intr-un acvariu minuscul), prin autosufocare (care, se stie, poate provoca si placerea, la o adica) sau prin autoincendiere (cu pornire de la numai cateva surcele). Piesa Mansarda la Paris cu vedere la moarte de Matei Visniec, pusa in scena de Radu Afrim la Teatrul National din Cluj, incearca o umanizare a "mitului cioranian", armatura textului fiind dublata de o punere in perspectiva a operei ganditorului roman. Textul, impregnat de un absurd ce nu lipseste din piesele lui Visniec - avandu-si radacinile in cel ionescian -, sfarseste insa prin a fi destul de nedrept cu memoria celebrului ganditor, redus aici la o fiinta degradata de pierderea memoriei. Dramaturgul introduce in scenariu personaje tinand de anecdotica din viata filosofului, dar si caricaturi ale unor persoane reale, care au atentat la imaginea lui Cioran dupa moartea acestuia (cum e dactilografa, un fel de femeie-comisar, aluzie la controversata exegeta pariziana a scriitorului, Alexandra Laignel-Lavastine). Spectacolul este salvat de tesatura estetica in care il prinde regizorul Radu Afrim, consecvent cu propriile-i obsesii, dar generos, in acelasi timp, prin comentariul despre opera cioraniana pe care il construieste prin insert-uri regizorale inedite. Scena in care studentii urmaresc asertiunile profesorului despre Cioran, dansand pe ritmuri tehno dezlantuite, este una dintre cele mai bune din spectacol. Spectacol ce mai cuprinde s