Kurt VONNEGUT
Leaganul pisicii
Traducere si note de Raluca Popescu,
Editura Polirom,
Colectia „Biblioteca Polirom“,
Seria „Proza XX“, Iasi,
2004, 338 p.
Cunoscut la inceputul carierei literare pentru afinitatile sale fata de literatura science-fiction, Kurt Vonnegut propune in Leaganul pisicii (1963) un dialog metatextual intre citeva tipologii de scriitori.
Din intilnirea acestor frinturi de fictiune se naste utopia sa. Desi putine sint anticipate, totul este stiut de la bun inceput. Caci naratorul, impatimit al scrisului, fixeaza granite ferme – transparente dar rigide – pentru noul sau univers, caruia spera sa-i supravietuiasca. „Ziua in care totul s-a sfirsit“ – „Sfirsit“ si insula atemporala din Marea Caraibelor sint coordonatele fictiunii sale. Interesul lui Vonnegut pare indreptat mai degraba spre demonstrarea nedeterminarii fictiunii, spre lipsa de repere, deci spre anti-mimesis. Doar cu doi ani mai tirziu, in Fii binecuvintat, domnule Rosewater (de curind reeditata in aceeasi colectie), autorul va retine definitiv atentia criticii, printr-un demers similar, deconstruind modelul tipic de societate (americana) in favoarea unei lumi care se raporteaza doar la un patetism al vulgului, numit filantropie.
Lumea care poate fi imitata isi anticipeaza extinctia, in timp ce supravietuieste „dulcea leganare“ intre ceea ce apare si pare a fi – este mesajul de dincolo de text al autorului, in ambele situatii, fie ca e vorba de o utopie sociala sau de una individuala – a literaturii: „Exemplarele sint greu de procurat, spuse Castle, referindu-se la cartea utopica. Nu se tiparesc. Sint copiate de mina. Si, bineinteles, nu exista nici o copie completa, de vreme ce Bokonon adauga lucruri noi in fiecare zi. Religia. [...] Vezi pisica? Vezi leaganul?“ (p. 217).
Prima fictiune care se tese in ace
