Imi intreb un bun prieten: „Tu ce ai astepta de la feminism in Romania?“. Si imi raspunde neasteptat de transant: „Sa devina militant si sa se (pre)ocupe la modul cel mai serios de barbati“.
Legat de nevoia de militantism imi marturiseste ca este mirat de faptul ca, dupa scandalul mult mediatizat cu profesorul universitar filmat cu camera ascunsa in timp ce isi dadea jos pantalonii cerind servicii sexuale unei studente contra marire de nota, nu a vazut sau auzit vreo reactie publica a vreunei feministe sau a unei organizatii de femei care sa foloseasca prilejul, declansind o reactie colectiva, o campanie in urma careia, de ce nu, sa fie introduse macar reglementari, coduri de comportament si mecanisme interne de control ale unor asemenea acte de abuz, des intilnite nu doar in lumea universitara.
Ca argumente pentru nevoia de a exista o preocupare si pentru problemele barbatilor imi declara ca el prevede ca, in urmatorii 10 ani, tendinta de schimbare a echilibrului de gen privind capitalul cultural se va accentua, devenind chiar critica. Cele mai recente studii OECD arata ca in educatie fetele incep sa stea mai bine, surclasind baietii la tot mai multe capitole. Astfel, in curind baietii vor fi in situatia bizara pentru ei (si inedita pentru lume) de a fi tot mai putin competitivi cultural in raport cu femeile, de a pierde suprematia acolo unde au avut-o mereu. Efectele emanciparii femeilor vor avea consecinte dezastruoase pentru ei, care sint invatati si rasfatati de putere in toate sensurile ei. Feminismul, daca aspira la echilibru si la parteneriat privat si public autentic si nu doreste inlocuirea unor ierarhii cu altele, ar trebui sa fie anticipativ, sa sesizeze si sa contracareze din timp efectele perverse ale propriilor sale victorii. Cu alte cuvinte, dupa ce feminismul s-a ocupat sa emancipeze femeile, are obligatia sa se ocupe si de victime
