Traian Basescu - citesc intr-o interventie a d-lui Emil Hurezeanu pe marginea zvonurilor ca liderul PD ar putea fi mai mult decat seful campaniei electorale la D.A. - e nu numai un personaj „mobil“ si „puternic“, fara repaos“.
Ar fi „singurul lider nelinistit si omniprezent“; un „politician pur-sange, singurul care, prin persoana sa, poate sa tina in sah PSD“. Probabil, nu m-as fi oprit la aceste opinii, daca n-ar fi venit din partea unui autor pe care-l pretuiesc. Asa, insa, am cazut pe ganduri. Chiar atat de mult sa ma insel, oare, in estimarile mele?
E drept ca, din pricina celor traite in ultimii cincisprezece ani, nu ma misc prea usor azi intre ceea ce reusesc sa inteleg si ceea ce nu reusesc sa accept. D-l Hurezeanu, cum am mai avut prilejul sa observ, e mai nuantat decat mine. Pe deasupra, nu e un secret ca si altii vad in Basescu un soi de super-politician indigen in fata caruia tremura si Adrian Nastase, nu numai Geoana.
Basescu ar fi si remorcherul partidului sau, si spaima pesedistilor, si antrenorul lui Stolojan. Ba, potrivit unor speculatii recente, ar putea fi, din toamna, daca Alianta liberalo-democrata va castiga alegerile, prim-ministru. Unica piedica ar fi ca ar aminti prea tare de „precedentul Ciorbea“, dar mai stii? Ce nu e posibil la noi?
Sa fiu bine inteles. Nu ma deranjeaza parerile pozitive despre d-l Basescu. Ma nedumeresc numai termenii in care „singurul lider nelinistit si omniprezent“ e incurajat sa-si vada umbra inflamandu-se. Am renuntat demult la vanitatea stupida de a-mi inchipui ca adevarurile mele sunt mai adevarate decat adevarurile altora. Prin urmare, admit ca ma pot insela.
Mai ales ca - am recunoscut si asta - nu prea stiu cum poti sa fii „obiectiv“ cata vreme va exista o diferenta intre sufletul omenesc si un calculator. In ceea ce ma priveste, ma multumesc cu o subiectivitate one
