1. Muzica e ca o haină. Arareori te dezbraci de ea. O pui pe scaun, pe pat, pe cuier, dar niciodată în cui. Afară de cazul în care e tocită, deteriorată, degradată. Sau prea largă. Ori a intrat la apă. Ca, bunaoară, muzica savantă, care prin înmuieri, spălari, clătiri şi uscări repetate s-a ponosit şi strâmtorat, devenind aproape inutilizabilă. Din a te face să urli fiindcă o doreşti, s-a ajuns la a-i vedea pe alţii în vis cum o îmbracă. Şi te simţi trădat de muzica purtată în altă parte, aidoma femeii ce zâmbeşte rivalului tău. 2. Muzica savantă şi-a croit opusurile din varii stofe şi pânzeturi, care de care mai surfilate şi mai apretate: tergalul pentru Evul Mediu, gabardina pentru Renaştere, brocartul pentru Baroc, mătasea şi satinul pentru Clasicism, catifeaua pentru Romantism, melana şi celelalte ţesături sintetice pentru Modernism. 3. Muzica de tergal a Evului Mediu a avut întotdeauna o ţinută austeră, refuzând cutele, faldurile, broderiile, într-un cuvânt, ornamentica de orice sorginte ar fi fost ea. Mai mult, se purta ca o robă ce visa fastuos, dar care trăia fastidios. 4. Muzica de gabardină a Renaşterii, cu pronunţate nervuri oblice aplicate şi pe faţă şi pe dos, s-a purtat, paradoxal, cu lejeritate, în ciuda buzunarelor cusute cu aţă albă, în care se ascundeau cheile centurilor de castitate migălos securizate. 5. Muzica de brocart a Barocului s-a distins prin podoabele şi înfloriturile ei, garnisite cu fir de aur şi de argint, ce însăila, pe de o parte, tivul decadenţei în care sfârşea Renaşterea italiană, dar şi întrona, pe de altă parte, dinamismul biruitor cu care era revigorat Goticul german. 6. Muzica de mătase ori de satin a Clasicismului s-a revărsat în valuri de o ateniană simetrie şi de o spartană cvadratură, dar şi în voaluri iscate din fuziunea particulară a caracterului atavic, primitiv cu cel cult, elevat, a inspiraţiei cu educaţia, fuzi