Luandu-se la intrecere cu Uniunea PSD-PUR in promisiuni populiste, Alianta D.A. cade in ridicol. De pilda, in domeniul agriculturii, Alianta promite sprijin pentru fermele familiale "care au minimum 3 vaci", in vederea dotarii cu aparate de muls si solutii tehnologice pentru stocarea laptelui.
Ideea este insa in contradictie cu practicile europene din domeniul agricol, care sunt orientate spre incurajarea fermelor medii, cu cel putin cateva zeci de animale. Motivul pentru care europenii au ales aceasta cale este simplu: pentru a acoperi o astfel de investitie este nevoie de o cantitate mare de lapte.
De altfel si Programul SAPARD incurajeaza constituirea de asociatii ale fermierilor, care preiau laptele in centre specializate si il vand apoi procesatorilor, si nicidecum fermele mici, independente. Propunerea Aliantei nu precizeaza de unde vor fi luate fondurile pentru aparatele de muls si instalatiile de stocare a laptelui, cateva sute de milioane de lei pentru fiecare ferma cu 3 vaci.
De asemenea, in programul Aliantei se prevede "restituirea integrala a suprafetelor de padure si a fondurilor de vanatoare catre fostii proprietari, detinute la data de 01.01.1947" si, totodata, sustinerea de la bugetul statului a lucrarilor de amenajare a padurilor private". Or, pana acum s-a dovedit ca majoritatea padurilor restituite au fost rarite sau chiar rase de pe suprafata pamantului.
In unele cazuri, au fost decimate de hoti, in altele le-au taiat proprietarii, hotarati sa iasa din saracie sau gandind ca, decat sa le fure careva, mai bine le executa ei. Mai mult, pe termen lung, o padure nu este rentabila decat daca se administreaza o suprafata mare, deoarece timpul de refacere dupa exploatare este foarte lung - peste 100 de ani la rasinoase, peste 140 de ani la stejar s.a.m.
d. Astfel ca, in Franta, statul este inte