În faţa mulţimii anglicismelor din ultimul deceniu, alte surse de împrumuturi aproape că trec neobservate. Deşi internaţionalizarea lexicului nu se reduce la engleză, cel puţin în sfera culturii, a consumului şi a divertismentului. Dintre italienismele relativ recente preluate de alte limbi şi devenite termeni internaţionali, multe aparţin domeniului culinar: pizza, spaghetti, ravioli, broccoli etc. În română, unii dintre aceşti termeni sînt intraţi mai de mult, fiind deja cuprinşi în dicţionare, în forme încă neadaptate (pizza) sau chiar adaptate (macaroane, spaghete); alţii au intrat în circulaţie abia în ultimii ani (ravioli, broccoli). În fine, există şi cuvinte italieneşti utilizate ca atare, în cantităţi impresionante, în meniurile restaurantelor, de obicei fără a ieşi din aceste contexte specifice (lasagne, ricotta, mozzarella, tortellini etc.): în cazul lor, pot să pară un semn de adaptare involuntară doar erorile de ortografie (în special cele care privesc consoanele duble).

Termenul pizza are în română un statut special: absent din prima ediţie a DEX-ului (1975), introdus de suplimentul la DEX (1988) şi preluat de a doua ediţie (1996), cuvîntul are o frecvenţă în uz indiscutabilă, chiar în contexte tipic "internaţionalizate" (enumerări de tipul: "hamburger, pizza, fast-food"). Incomplet adaptat din punct de vedere morfologic şi grafic, cuvîntul e folosit curent cu ortografia de origine, cu finala în -a neadaptată analogic; ca şi în cazul lui cola, care nu devine colă, forma pizza - "o pizza de calitate" (Evenimentul zilei = EZ 2486, 2000, 12) - e preferată unei asimilări, deloc imposibile în oralitatea familiară, pizză. Nefiind însă vorba de o finală accentuată (ca în halva, sarma), a final poate fi interpretat ca articol hotărît, cuvîntul fiind folosit ca şi când ar fi deja articulat: "Iau pizza, plătesc şi gata" (EZ 29.08.2004); "pizza n