Un om de afaceri străin a declarat recent că în România ar exista 500 de rechini economici care muşcă de la stat pe săturate. N-a dat nume. Nu ştiu cum i-a numărat, de i-au ieşit 500 în cap. Dar şi dacă ar fi doar 400 de asemenea rechini şi tot ar fi mult. Să zicem însă că un scriitor român publică un roman non-ficţional intitulat Cei 300, fiindcă mai scade şi el, de teamă să nu-l acuze cititorii că fantazează. Cu siguranţă că i se va reproşa că a căzut în doaga autorilor de romane foileton din secolul 19. Fiindcă şi 300 sunt mulţi, iar povestea nu mai miroase a favoritism pentru unul sau altul, ci a treabă organizată. Încît cititorul care întrebuinţează argumentele bunului simţ poate respinge ideea unui asemenea roman, luînd-o drept prea gogonată. Sau conspiraţionistă.

Omul de pe stradă care nu citeşte romane, dar are mica lui afacere sau a dat faliment, vede peste tot rechini şi îţi spune, cum mi s-a şi spus, la auzul cifrei iniţiale: "Dacă ar fi numai 500, tot ar fi bine. Dar sunt mai mulţi.- Pentru micul întreprinzător, care are o afacere de familie, intră în categoria rechinilor şi rechinaşii care au cîte o proptea minusculă, la stat.

Un asemenea investitor mărunt care ţine un magazin lîngă dealul Mitropoliei mi se tot plîngea că de pe el se iau două piei, în contul celor de la care nu se ia nimic. Nefericitul a tot strîns din dinţi şi a plătit, pînă l-a ajuns un infarct. Cînd a trebuit să mai plătească şi la doctori, a mai făcut un infarct. După ce a ieşit din spital, mi-a spus că ar fi preferat să aibă inima mai slabă. Apoi s-a corectat. Nu putea s-o lase pe doamna lui să se descurce şi cu magazinul şi cu fata lor de 16 ani care e la liceu. La o săptămînă după ce a fost trimis acasă din spital, să se odihnească, îşi conducea Dacia combi, după marfă. Ştia că îşi riscă viaţa, dar ce putea face?!

În timp ce stăteam