Laura Guţanu: Aş vrea pentru început să vorbiţi puţin despre familia dvs....
Alexandru Paleologu: De ce ?
L.G.: Pentru că eu cred că este foarte important ca lumea să ştie cum se forma un om cu personalitatea dvs., ce au investit părinţii dvs., ce au investit bunicii dvs...
Al. P.: Eu nu ştiu cum e aia un om cu personalitatea mea. Oi fi avînd poate, poate asta să vadă alţii... Dar despre familia, adică climatul de familie, nu genealogia. Bine, că la mine e un lucru special. Avem pretenţii uriaşe genealogice şi nici o dovadă. (rîde). Asta este o situaţie teribil..., nu foarte bună, dar nici puţin. Există chestia asta. Sunt pretenţii faraminoase şi extraordinare, care nu sunt de nici o probabilitate, dar de formă da. Şi aşa se fac anumite impresii şi imagini. Însă familia mea, o familie românească medie, de oameni subţiri, sigur, cultivaţi, educaţi, fără mult lux, adică cu destul lux şi cu puţine mijloace (rîde)... Care se puteau susţine pe vremea aceea.
Tatăl meu a fost avocat şi mi-a lăsat amintirea unei profesii superbe fiindcă el era remarcabil de talentat şi ştia o carte nebună şi vorbea cu un talent colosal. Şi am fost de mai multe ori la Curtea de Casaţie, la Tribunal să-l aud pledînd, pe el şi pe cîţiva colegi ai lui, printre care faimosul Istrate Micescu, care era fascinant şi extraordinar, şi alţi prieteni ai lui...
L.G.: Prin tatăl dvs., prin mama dvs., aţi cunoscut personalităţi remarcabile ale culturii române.
Al. P.: Mda. Unii.
L.G.: Zarifopol...
Al. P.: Pe Zarifopol din păcate nu l-am cunoscut. Stătea la doi paşi de mine, de aicea... Noi ne-am mutat, tatăl meu şi cu noi, în casa asta tîrziu, în "33, după vînzarea casei noastre vechi. Era o splendoare, care avea o grădină şi o arhitectură de casă de pe la începutul secolului trecut, cred că era con
