- Editorial - nr. 192 / 29 Septembrie, 2004 Traim intr-un anumit tip de civilizatie, in care, din pacate, uneori totul este asemanator unui anumit fel de amestecatura, de invalmaseala derutanta si programatica, parca, intre istorie, realitate, dura de foarte multe ori, si sentimente. Dovada clara ca inca nu avem o societate romaneasca asezata, dupa evenimentele din decembrie '89, ca nu exista nici acea dorita si asteptata ierarhie a valorilor, iar pentru multi dintre traitorii in doua luntri subminarea imaginii nationale nu are nici o importanta, fiind situata printre "chestiunile nesemnificative" ale acestui timp. Din pacate, blestemul, care tuteleaza meleagurile mioritice de la o vreme incoace, ii situeaza inca pe multi dincolo de acea necesara biruinta a principiului national, echivalenta cu "credinta in Dumnezeul strabunilor si in porunca istoriei". Am socotit ca potrivit ar fi sa plecam tocmai de la aceste considerente pentru exprimarea catorva ganduri despre Romania _ stat national unitar, despre nationalismul necesar, mai ales in aceste momente delicate, si patriotismul atat de luat in deradere in ultima vreme. Pentru a avea acel "strat de cultura" la Gurile Dunarii, ca "singura misiune a statului roman", "oricine ar voi sa ne risipeasca puterile, spre un alt scop, pune in joc viitorul urmasilor si calca in picioare roadele strabunilor nostri". Actuale, ca de fiecare data, cuvintele simbolului national Mihai Eminescu, cel mai mare gazetar al tuturor timpurilor, intuiau bine pornirile care lucreaza "spre un alt scop". Indepartarea de radacinile devenirii noastre, de pagina cronicii zbuciumate a istoriei de foarte multe ori, indiferenta paguboasa, intr-adevar, au zadarnicit si zadarnicesc prezentul nostru, dar si "viitorul urmasilor", calcand in picioare "roadele strabunilor nostri". "N-am banuit ca va veni o vara / Cu intrigi de omor in dosul stanii" _ excla