Rânduitor de jertfe
Rânduitor de jertfe sunt o, Mamă !
acum când te-nsoţeşti spre cer cu zeii
(urmând în gând oglinzile Femeii
isc între pietre două oriflamă)
Duh sfânt tocmeşte pietrele de ceară
tăcerea gerul taie faţa suptă
din loc în loc cenuşa întreruptă
răzleţul corb o coase şi coboară
pe corzile-mi vocale şi tresare
becisnic verb � săgeată-nsângerată.
Adâncul mării scoate munţi de sare
şi ochiul orb ia chipul sării. Tată,
uraniul bombardează cu nuclee
atomul înstelarea să-şi dividă:
altoiul şi sămânţa astartee
şi sila grea de vierme şi omidă.
La capătul podului întinde mâna
mireasa nopţii despuindu-şi lună
furnică a pustiei şi stăpâna
pe ape şi asinii mei şi tună
prin sânii/turlă sfânta întristare
lângă mormântul de păstor şi frate
(nu-i Sulamita implorând a toate
o linie de cer însoţitoare?)
îi pun în palmă vorbe de ţărână:
- aproape zeii sunt de noi priveşte
cum coace pânea vieţii o bătrână
la şaptezeci de verste peste creştet.
în cuibul ei ca pe pământ se poartă
dezgroapă rădăcini aprinde focul
îndeamnă vita-n jug visând norocul
cu pânea din secara morţii moartă
(stihia mea). O, Mamă, vin cu boabe
într-un ulcior golit de-nţelepciune
după credinţă sunt amare roabe
căderea tânguind-o în genune
prin vârf de suliţi alte-s albine
lucrân
