Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senin si Apostol, acuzati de dopaj

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 29 septembrie 2004 ·

Scandal la FC Farul Constanta

Cei doi fotbalisti au fost supusi unui test antidoping, in urma cu o luna si jumatate, la finalul meciului Sportul - Farul, din cadrul etapei a cincea, intalnire incheiata cu scorul de 1-1 * Rezultatele celor doua teste au fost pozitive, Senin si Apostol fiind gasiti dopati cu furosemid, un diuretic aflat pe lista substantelor interzise * Clubul Farul a primit ieri o instiintare din partea FRF, prin care Comisia de Disciplina ii chema "la judecata" pe cei doi jucatori acuzati * In aceasta dimineata, cei doi au comparut in fata Comisiei de Disciplina si apoi vor efectua o contraexpertiza * Presedintele executiv FC Farul, Marcel Lica, a declarat ca cei doi jucatori sunt nevinovati si ca s-a produs o greseala care va fi, mai mult ca sigur, indreptata * Doctorul echipei, Liviu Muja, a afirmat ca el nu le-a prescris jucatorilor astfel de medicamente * Adrian Senin si Iulian Apostol risca suspendari intre sase luni si doi ani, daca si contraexpertiza va demonstra teoria dopajului * Indiferent de rezultatul celui de-al doilea test, scorul inregistrat pe 27 august ramane neschimbat Scandal de proportii la FC Farul Constanta, dupa ce doi dintre cei mai in forma jucatori ai echipei de seniori au fost gasiti dopati cu furosemid, un diuretic aflat pe lista substantelor interzise. Totul a inceput pe data de 27 august, dupa incheierea partidei Sportul Studentesc - FC Farul, scor 1-1, din cadrul etapei a cincea a Diviziei A. Mijlocasii Adrian Senin si Iulian Apostol au fost alesi prin sondaj sa sustina testul antidoping. Nimic neobisnuit pana aici, astfel de examinari fiind efectuate la sfarsitul fiecarei partide din primul esalon. Surpriza a aparut insa in cursul zilei de ieri, o data cu aflarea vestii ca rezultatul testului este unul pozitiv, cei doi jucatori fiind gasiti dopati cu furosemid. Aceasta substanta interzisa este un diuretic foa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2025

Ziua Constanta acum 21 minute
Petru-Daniel Funeriu și-a depus astăzi candidatura la BEC pentru alegerile prezidențiale din acest an. Petru-Daniel Funeriu și-a depus astăzi candidatura la BEC pentru alegerile prezidențiale din acest an. Oficial de la BEC: Biroul Electoral Central

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 57 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 4 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 17 minute
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Victor Ponta anunţă că renunţă în mod oficial la cetăţenia onorifică a Serbiei: Decizia de a renunţa la cetăţenia sârbă are scopul de a demonstra că, pentru mine, întotdeauna România va fi pe primul loc

News.ro acum 28 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta a anunţat, sâmbătă, că renunţă la cetăţenia onorifică a Serbiei, pe care a primit-o pe când era premier. ”Decizia de a renunţa la cetăţenia sârbă are scopul de a demonstra că, pentru min

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°