Cuvintele naratorului sunt concepute ca o epistola adresata unei iubite misterioase, precum soaptele rostite in confesionalul alcovului. Legaturi primejdioase... fara elementul pervers-erotic. Intrebarea care ramane suspendata este "De ce omoara Abaza?". Nu care sunt motivele subiacente, ci de ce omoara el din primul pana in ultimul moment. Noaptea, intre 11:58 si 4:25, securistul rade de pe suprafata pamantului, cu raceala unui Humphrey Bogart malefic, tot ce-i iese in cale, de la taximetristi la nesatioasa Cordula. Actiunile sale sunt ale unui profesionist cu sange de reptila, lipsite total de elementul umoral (care poate fi insa identificat atat la narator, cat si la misticul Fra, cei doi "secondanti"), impregnate de eficienta unei masini. Totul precedat de descrierea minutios ironica a echiparii, enumerare perfect incadrabila intr-o scena de gen: "Isi incheie, pe stanga, bratara cu fiole. Plaseaza Dag-Styl-ul subtire in buzunarul din interior, langa creionul chimic. Cantareste in palma amortizorul si-l ataseaza profesionalului sau "Beretta 92". Isi prinde la piept pumnalul solid, un MK3VSM8A1. Benzile adezive. Baltagul cu tais vidia. Destabilizatorul genetic. Pompa cu bacterii. Verifica generatorul de izotopi radioactivi. Isi joaca degetele pe claviatura telecomandei. Monteaza buteliile ignifuge. Incearca, pe pumn, doua sau trei boxuri. Cateva nimicuri: poazoanele "Tabacco", "Scrisorile de la Mos Aghiuta", doza "Kiwi", cu efect paralizant instantaneu." Nu va evoca scena aceasta plecarea la lupta a unui Inger al Mortii, sau echiparea Umei Thurman din primul episod al trilogiei Kill Bill?... Cele trei umbre, Abaza, naratorul si misticul Fra, se intalnesc in unica ipostaza Nimigean. Ti-l imaginezi scriind cu pipa in gura, cu potaia pe genunchi (un vesnic sadic si ferice), sau meditand asemeni lui Fra la consecintele faptelor fara de intoarcere, ori iubind, ase