Exercitii de dezinhibare

La inceput, a fost marea graba de a retipari cu tot cu pasajele licentioase scoase de cenzura carti aparute in traducere inainte de '89 (Llosa, Fowles si James Clavell sunt exemple induiosatoare de ce putea insemna in urma cu 15 ani gustul libertatii!). A urmat ofensiva autorilor de mana a treia - categoria Corneliu Leu -, apoi a initiativelor comerciale gen Prostitutia (greu de egalat efectul de penibil al acelei publicatii!). E limpede insa ca insistenta vulgarizare a tonului adoptat de televiziuni pe la sfarsitul deceniului zece a facut sa cada multe reticente si a avut, in mod paradoxal, partea ei buna: l-a ajutat pe amatorul de carte sa faca distinctia intre vulgaritatea publica ("obscenitatea publica", spune Andrei Plesu) si dezinhibarea literaturii. Ioana Bradea este probabil singura din plutonul tinerilor scriitori ce experimenteaza debutonarea limbajului care nu pune dorinta de a epata inaintea nevoii de a scrie. Transcriind literar o experienta personala, aceea de angajata a unui hot-line, ea descarca o imensa povara psihologica, pe care probabil ca, altminteri, cu greu ar fi putut-o metaboliza. Numeroasele cronici despre carte (dintre care cea mai entuziasta si mai atenta este pana acum cea semnata in august de Adriana Bittel, in Romania literara) ma dispenseaza de a mai rezuma romanul, insa insist: situatia literara creata e una de zile mari, de unde si temerea ca o a doua de aceeasi intensitate ii va fi greu autoarei sa gaseasca intr-o singura viata. In Bagau colcaie o umanitate extrem de vie, de agresiva prin nevoile ei imediate. Andreea, personajul-narator, traieste aproape sufocata intre dejectiile virtuale ale vietilor de la capatul firului de telefon. Ambianta e agravata de densitatea hormonala: cateva tinere femei care isi castiga existenta stand de vorba cu amatorii de sex la distanta palavragesc nonstop, isi i