Sunt unul dintre cei care considera ca are destula minte si care vrea sa si-o puna la contributie. E drept ca, de-a lungul carierei, nu mintea mi-a fost folosita de cei ce m-au platit, ci mai ales partea fizica a inzestrarilor umane. Am trait si, din pacate, traiesc sub teroarea orelor fixe, a "statului la program", prezenta fiind criteriul principal de evaluare. Prea putin conteaza ce faci, mai ales daca lucrezi intr-un colectiv, iar obiectul muncii (si asa invizibil imediat, cum este investitia de cultura, travaliul educational, crearea de atitudini morale) se disipeaza, incomensurabil, in grupul din care faci parte. Important este, pentru C.T.C.-istii din susul ierarhiilor, sa nu intarzii si, daca se poate, sa pleci cu cateva ceasuri peste ora stabilita. Daca vii (sa fii vazut) la unitate si-n week-end, esti deja un "lucrator" model, iar promovarea in functie bate la usa. Mereu am avut probleme privind intensitatea, calitatea si eficienta demersului, demonstrand ca a fi la program o ora, pentru mine, poate fi sinonim, daca nu chiar mai util, cu a... sta la program o zi intreaga pentru alt coleg, primitor de (aceeasi) solda. In strainezia occidentala sunt deja oferte de work for home. Notiunea de loc de munca incepe sa cada in desuetudine. Se prefera job-ul cu conotatia lucrare, treaba, sarcina, functie, post. E drept ca in asemenea circumstante se altereaza relatiile umane (mai ales cele face to face, in care seful vine-n control si te ia la refec pentru praful de pe raft, dezordinea de pe masa ori tablourile de pe pereti, sau in care tu insuti, ca membru al grupului, nu mai iesi la o cafea afumata barfind sau degustand ultimul zvon despre amanta generalului, dar faxul, modemul, mobitelul, e-mailul pot substitui acest... handicap). Vreau sa se-nteleaga ca nu militez pentru "armata la fara frecventa", cum spunea un fost sef, dar nici pentru cazonism in domeniile in