- Aveti parte, azi, de inca un moment de satisfactie, de data aceasta la Constanta, unde tocmai ati primit titlul de Cetatean de onoare al orasului. Au existat, insa, in viata dv., si clipe de - Aveti parte, azi, de inca un moment de satisfactie, de data aceasta la Constanta, unde tocmai ati primit titlul de Cetatean de onoare al orasului. Au existat, insa, in viata dv., si clipe de cumpana?
- Da, am avut doua mari momente de cumpana in viata: atunci cand m-am decis sa devin profesor de sport, renuntand la admiterea la medicina, pentru care ma pregatisem. La absolvire, in 1974, am fost repartizat, "cu repartitie" de stat, la Scoala viticola din Valea Calugareasca, unde am stat pana in 1980. Cand am renuntat - un alt act de curaj - la invatamant, pentru a ma dedica in totalitate antrenoratului, deci intr-o activitate extrem de sensibila si imprevizibila. Doar e bine stiut: antrenorul, cata vreme treaba merge, gimnastele sunt talentate, cand nu, antrenorul e de vina.
- Fara doar si poate, ati trecut prin momente de cumpana si cand, ispitit de oferte tentante de aiurea, trebuia sa decideti daca sa mai ramaneti sau nu la Lotul national de gimnastica.
- "Momentele" astea au devenit din ce in ce mai usor de gestionat odata cu varsta. Cu cat devii mai intelept, si varsta iti impune o anumita conduita: nu te mai arunci, cu entuziasmul tineretii, la primul contract sau la prima oferta numai fiindca vezi o masina de nu stiu ce culoare sau ca o sa ai o casa pe malul nu stiu carui ocean. Nu pot spune deci ca acest gen de "momente" de cumpana au fost egale cu cele de care vorbeam inainte. Sigur, dar au fost clipe in care tentatia omeneasca te-a facut sa ai un gest macar de gandire: oare n-ar fi mai bine sa plec? Dar eu zic ca rezultatele din gimnastica romaneasca m-au adus la situatia in care sa pot refuza contracte foarte bine platite. Am preferat sa fiu un
