* Bogdan Suceavă, Venea din timpul diez, Colecţia "Ego. Proză", Editura Polirom, 2004. Trebuie să-mi mărturisesc stinghereala faţă de lansările de carte în prezenţa autorului. Stinghereală transformată de-a lungul timpului în catatonie şi, mai nou, în stupefacţie. Evident, o lansare (a cărţii, nu a persoanei, cu idiosincrasiile, nemulţumirile şi exigenţele sale) nu este altceva decît o prezentare formală, o promovare profesionistă, o justificare editorială a opţiunii de publicare. Un ritual care are cîteva reguli simple: autorul este (re)prezentat şi contextualizat, cartea este lăudată (sau măcar recomandată călduros) şi aşa mai departe, după "facultăţile" lansatorului. În ultima vreme se practică însă lansările "altfel", cu happeninguri, cu afişe publicitare şi oameni-sandwich, cu cine de protocol. Săptămîna trecută am asistat la cîteva lansări unde nu m-am plictisit deloc, dar m-am obnubilat pe termen lung. Nu vezi toată ziua, cel puţin la Bucureşti, tineri autori foarte talentaţi expunîndu-şi platformele ideologico-sexuale în faţa unui public întîmplător, rupînd dinţii criticilor care au îndrăznit să-i critice, şi luînd poziţii de autoritate vehementă în chestiuni de gust. Din punctul acesta de vedere, "prezenţa" lui Bogdan Suceavă la Bucureşti a fost de-a dreptul echilibrantă. Autorul ultimului roman apărut în Colecţia "Ego. Proză", Venea din timpul diez, a trimis din Statele Unite, unde trăieşte, o înregistrare scurtă şi de-a dreptul clasică, în raport cu futurismul celorlalte prestaţii. N-a fost vorba acolo nici despre interpretări posibile, nici despre convingeri ideologice, nici despre mai vechi atitudini publice. În cele cîteva imagini care ar fi sunat monocord pe fundalul unor lansări obişnuite (plicticoase de obicei, e drept), am regustat politeţea elementară de care avem nevoie în spaţiul public ca să comunicăm, să ne înţelegem (chiar în dezacord)