La începutul lui octombrie, Comisia Europeană va publica "raportul de ţară" referitor la România. Mărul copt pe care îl aşteaptă toată lumea de la acest document este recunoaşterea economiei de piaţă funcţionale - criteriu fundamental pentru aderarea la UE. Mi se pare că raportul de ţară e aşteptat în România ca pe vremuri o vizită a lui Gorbaciov la Bucureşti: sperăm că în raport "ai noştri" vor fi traşi de urechi şi se vor pune pe treabă, aşa cum înainte speram ca Gorby să-l determine pe Ceauşescu să aplice şi el perestroika şi glasnost. Sperăm că după acest raport investitorii străini vor da buzna, fericiţi să ne cunoască productivitatea muncii şi obiceiurile naţionale, aşa cum pe vremuri speram că înainte şi după vizita lui Gorbaciov se va găsi caşcaval în alimentara şi, în general, regimul comunist va mai slăbi şurubul. Sperăm ca raportul să demaşte din nou corupţia, doar-doar puterea de la Bucureşti va aresta măcar vreo doi-trei mari corupţi şi ne vom mai răcori puţin văzîndu-i la ştiri, aşa cum speram pe vremuri ca după vizita lui Gorbaciov să avem programe la televizor măcar cît bulgarii. Sperăm, cu gîndul la biata ţărişoară, că poate Europa nu ne va mai pune la colţ pe coji de nuci, ci va recunoaşte că - totuşi - nu sîntem ultimii oameni de pe continent, depăşiţi pînă şi de bulgari, ceea ce ne pleoşteşte de tot mult încercatul orgoliu naţional. Tot aşa speram atunci, la sfîrşitul anilor '80, că "se va întîmpla ceva şi la noi, nu se poate...", din moment ce în toate celelalte ţări din Est s-a putut. Anul trecut, s-a dezbătut îndelung în jurul textului din raportul de ţară: pe englezeşte, era clar că nu avem o economie de piaţă funcţională; pe româneşte, unii au înţeles că da, alţii că ba (după interese şi împrejurări), astfel încît ministrul de Finanţe şi premierul au dat vina pe traducere: de fapt, avem economie de piaţă, dar... fraza respectivă din r