În aprilie 1997, cu cîteva săptămîni înainte ca preşedintele Petru Lucinski să semneze memorandumul pentru rezolvarea crizei transnistrene sub egida OSCE, un diplomat de la Ambasada Moldovei de la Moscova mi-a dezvăluit filosofia politicii externe a Republicii Moldova. Interlocutorul meu compara Chişinăul cu un miel blînd care suge la două oi. Acestei politici el îi preconiza un lung şi strălucit viitor. La întrebarea de unde s-au inspirat liderii de la Chişinău, răspunsul lui a fost "de la Bucureşti". După care a făcut mai multe consideraţii, nu foarte pozitive, despre bagajul genetic al românilor. Politica "mielului blînd" este una a jocului la două capete, a amînărilor, tergiversărilor, a minimei rezistenţe. Politica "mielului blînd" este politica falimentului. Mircea Snegur şi Petru Lucinski sînt mărturii vii ale eşecului acestei politici. Vladimir Voronin a încercat s-o rupă cu tradiţia perversă instaurată la Chişinău. Ceea ce nu înseamnă că s-a salvat. De fapt, cel mai tragic destin politic se conturează a fi cel al preşedintelui Voronin. El a mizat totul pe cartea Moscovei. În care a crezut şi al cărei sprijin l-a aşteptat. El a ales o singură oaie, Rusia. Şi a spus în gura mare acest lucru. Predecesorii săi au acompaniat politica pro-moscovită de discursuri pro-occidentale. Despre ei se spune că au fost abili. Iar despre Voronin că e un comunist. Dacă Republica Moldova va supravieţui pe viitor în actuala configuraţie va fi în mare parte meritul lui Vladimir Voronin. De aceea, piaţa centrală din Chişinău ar trebui să poarte numele lui Voronin. Snegur şi Lucinski nu au rezistat presiunilor, mult mai puţin intense, ale Moscovei. Spre a face Rusiei pe plac, Snegur a scos România din negocierea crizei transnistrene, iar Lucinski s-a grăbit să semneze la Moscova un memorandum care a complicat şi mai mult tratativele dintre Chişinău şi Tiraspol. Respingerea M