Principiile teologice ale educaţiei Care este ecuaţia pedagogică a teologiei ortodoxe la începutul mileniului III? Cum anume îşi pregăteşte Biserica noastră viitorii preoţi, învăţători şi mărturisitori laici ai credinţei creştine, în condiţiile tot mai severe impuse de noua vîrstă (New-Age) a lumii? De unde începe şi cum se termină educaţia teologică a celor mai activi membri ai Bisericii, proveniţi astăzi din familii cel mai adesea lipsite de omogenitate şi transparenţă religioasă? Cei mai mulţi dintre tinerii care se înscriu la facultăţile de teologie nu cunosc din familie nici măcar regulile simple ale practicii creştine. Cei mai sinceri dintre candidaţii la teologie au făcut prima experienţă a credinţei fie prin intermediul lecturilor, fie prin întîlnirea nemijlocită cu cîţiva fericiţi apostoli ai Evangheliei lui Iisus Hristos. Familiile din care se trag majoritatea tinerilor creştini au fost profund marcate de trauma comunistă, iar apoi şocate de manifestul împotriva firii al postmodernismului. Educaţia creştină nu poate începe, deci, decît la parterul unei firave conştiinţe a binelui şi răului. Scopul proiectului paideic al Bisericii ar fi însă transformarea reflexelor noastre morale într-o sensibilitate duhovnicească, demnă de toţi cei botezaţi întru numele Domnului. Parcursul ideal ar fi trecerea de la legea firii la legea harului şi cunoaşterea vie a Împărăţiei cerurilor. Acest complex proces de transformare personală nu poate avea loc decît în contextul unei interpretări existenţiale a vocaţiei teologice. De la politica informării exterioare trebuie să ajungem la asceza formării lăuntrice. Numai părăsind mentalitatea de propagandist religios, tînărul creştin va dobîndi harul adevărat al mărturisirii. Din nefericire, de cele mai multe ori acest proiect de tranziţie nu reuşeşte. Mulţi dintre cei care ar trebui să lumineze ca nişte icoane ale Înţelepciu