Vrei să scoţi o sumă de bani rezonabilă de la un bancomat. Pui cardul şi afli de pe ecran că nu se poate. Încerci să lămureşti lucrurile la un ghişeu al băncii şi capeţi, pe rînd, reacţii diferite. Prima: "Mai încercaţi o dată!". A doua: "Ciudat!". A treia (după o privire spre ceas): "Ah, e ora cînd se realimentează bancomatul! Veniţi mai tîrziu". "Bine, dar eu am nevoie de bani acum!" "N-am ce face!" Sugerezi că o instituţie care îşi respectă clienţii trebuie să îi informeze riguros asupra tuturor detaliilor. "Trebuia să ştiu, din clipa cînd mi-aţi dat cardul, că între anumite ore nu-l pot folosi." "Nu-i nimic, aflaţi acum!" "Pot, atunci, să scot banii direct de la dumneavoastră?" "Mă rog, faceţi o cerere." Ţi se explică, amabil, cum să o formulezi. Între altele, trebuie să spui ce-ai de gînd să faci cu banii, în cazul în care îi vei obţine. "Bine, dar sînt banii mei! E treaba mea ce vreau să fac cu ei!" "Degeaba vă supăraţi pe mine. Eu urmez instrucţiunile." "Vi se pare normal să nu am acces la propriii mei bani? Şi să trebuiască să justific modul cum îi voi cheltui?" "Domnule, asta e procedura! Vorbiţi cu şefii noştri, nu cu mine." Cedezi. Îţi aminteşti că există, în România, şi hoteluri care îţi cer să declari, înainte de a căpăta cheile camerei, raţiunea dorinţei tale de a înnopta acolo. * Ajungi cu maşina la o intersecţie. Ai verde, dar pietonii care au roşu trec impasibili, plictisiţi, suverani, astfel încît trebuie să opreşti. "E roşu!" - strigi, impacient, pe fereastră. "Mai du-te şi-n mă-ta!", sună unul dintre răspunsuri. Dar mai sînt şi altele: "Eşti nervos? Vino şi tu pe jos, sau nu mai ştii să mergi?", "Ce vrei, bă? Du-te dracului!", "Faci pe ministru', ai?!". Fantezia trecătorilor e inepuizabilă, iar strategiile lor de atac - nemiloase. Între timp, ai roşu. Pietonii îţi trec, demonstrativ, pe dinainte; traversează, care va să zică, pe dreptul lor