Sîntem bolnavi. Ne macină o gîndire maladivă din care aruncăm zi de zi tot mai multe întrebări retorice, semn clar al stadiului avansat şi, desigur, cronic în care a ajuns boala noastră: suferim de suspiciune. E peste tot, de la cele mai banale discursuri şi intenţii pînă în sferele înalte ale politicii naţionale şi globale. La limită, probabil că nu sîntem mai suspicioşi decît alţii. Au şi americanii, şi ruşii, şi bulgarii propriii lor suspicioşi de serviciu. Teoria conspiraţiilor mondiale a umplut şi umple rafturi întregi de biblioteci. Dar la noi, acum, în acest an, pare să se fi atins maximum posibil. Practic, nimic nu e ceea ce pare a fi. Declaraţiile de avere ale demnitarilor, talk-show-urile de televiziune, pensiile mărite în prag de alegeri, salariile directorilor de regii, anchetele din ziare sau ale procurorilor PNA, cazurile Panait, Erbaşu, Tinu, dosarele fraţilor Cămătaru, premierul Alianţei D.A., programul de guvernare ca un Moş Crăciun al Uniunii Naţionale PSD+PUR, valoarea întreţinerii din această iarnă, declaraţiile optimiste ale unor oficiali europeni privind integrarea noastră în UE, rata inflaţiei, reeşalonarea datoriilor, cornul şi laptele, preţul plătit pentru o groapă de gunoi de 1.000 m2 în buricul tîrgului, revenirea lui Iliescu la partid, plecarea lui Năstase în cursa pentru Cotroceni, candidatura deja expirată a Liei Roberts sau cea de vodevil a lui Raj Tunaru, partidul lui Becali, scandalurile de la România liberă şi Evenimentul zilei, războiul "petroliştilor" Luca, Voiculescu, Patriciu, Iacobov sau Tender, mesele prim-ministrului prin satele patriei, disidenţa lui Nicolau la TVR, dosarul flotei, colaborarea liberalilor cu pediştii, dispariţia din peisajul românesc a Emmei Nicholson, numirea cancelarului Alin Teodorescu, verificările CNSAS, cazul EADS, pasajul lui Băsescu, viruşii din computere, scrisoarea lui Geoană către Constantin