* Orient Express (România, 2004), de Sergiu Nicolaescu. Sîntem în 1935. După ce şi-a risipit averea la Paris, prinţul Morudzi (Sergiu Nicolaescu) s-a retras la castelul lui din Moruzeni. După ce a stat la masă cu regi şi a sedus contese, prinţul e silit să-şi irosească mîncarea şi conversaţia pe de-alde Gărdescu, silvicultor beţiv (Valentin Teodosiu) şi Cristescu, şef de gară (Florin Zamfirescu), şi să risipească ce i-a mai rămas din bărbăţie în braţele unei croitorese (Daniela Nane). Ăsta-i materialul din care încropeşte o imitaţie a splendorilor trecutului. Ce-aş putea să spun? Nasol. Din păcate nu pot să spun asta, poate şi din cauză că splendorile trecutului, aşa cum ni le prezintă regizorul Sergiu Nicolaescu, nu-l îndreptăţesc pe prinţ să se simtă superior croitoreselor. În primul rînd, prinţul cel tînăr este Dan Bittman. N-am nimic împotriva lui; sînt convins că ar fi cucerit simpatia oricărui nobil, care l-ar fi angajat pe loc ca portar sau ca vizitiu. Dar cum poţi să te uiţi la faţa lui şi să crezi că toate saloanele din Paris se războiesc ca să-şi asigure iluminaţiile somptuoase ale discursului morudzian, că toate cazinourile îşi ţin răsuflarea în timp ce el trimite la plimbare încă o avere, la braţul capricios al ruletei? Iar aventurile lui amoroase arată cam aşa: prinţul stă pe o bancă şi, cu un revolver în mînă, priveşte marea; Isabelle (Ioana Moldovan), care se plimba pe acolo, se opreşte şi-l întreabă cît e ceasul; la care el o ia de mînă şi o face amanta lui. Pur şi simplu. Orice croitoreasă - oricît de puţin plimbată prin lume, oricît de prost aprovizionată cu literatură romanţioasă, oricît de lipsită de imaginaţie - putea să trăiască, măcar în mintea ei, aventuri mai fastuoase, mai detaliate, mai generos-însiropate decît tot ce poate să scoată Nicolaescu. Problema nu ţine de buget; trecutul prinţului putea fi vizualizat în decoruri de o mie de