Cu mulţi ani înainte ca diplomaţii sau economiştii să viseze măcar că vor mesteca toată ziua cuvîntul "globalizare", adică pe la sfîrşitul anilor '70, Noica scria într-un eseu că trăieşte într-o lume în care centrul este peste tot şi periferia nicăieri. Totuşi, nu sînt prea sigur pe memoria mea - la fel de bine, filozoful putea spune că lumea aceea este o lume în care periferia este peste tot şi centrul nicăieri. În fond, aşa cum centrul se poate multiplica la nesfîrşit invadînd periferiile, răpindu-le identitatea marginală şi uniformizîndu-le după asemănarea-i, el se şi poate dizolva în provincii nelimitate, poate fi sufocat de expansiunea marginilor, poate fi declasat, i se poate anula autoritatea metropolitană. Rezultatul este acelaşi: o lume în care diferenţa dintre centru şi periferie nu mai există, o lume în care oriunde te afli eşti în centru şi la periferie în acelaşi timp. Atunci, filozoful era vizionar şi ideea sa era cît se poate de potrivită unei meditaţii. Nici treizeci de ani mai tîrziu, o asemenea idee este proprie, mai degrabă, unui reportaj scris despre orice colţ al lumii, este o constatare banală, dar cu pretenţii, din acelea cu care începe un articol în Newsweek, o impresie cu parfum de truism mărturisită unul altuia de călătorii care fac cunoştinţă la cîte o coadă prin aeroporturi şi ştiu bine că nu se vor mai vedea niciodată după cinci minute de tovărăşie. Noi toţi ştim acum că locuim o lume în care nu mai există centru şi periferie în sens profund, antropologic, ci doar în sensuri superficiale, precum cel militar, economic sau politic. La Paris sau la Bucureşti, la New York sau la Maputo, lumea este, în datele ei esenţiale, la fel şi poate că în asta şi constă marea problemă a lumii noastre, "criza" ei, cum se spune; am realizat că, cu tot panaşul ei multicolor, lumea e cam la fel, la Est şi la Vest, la Nord şi la Sud. E greu de spus dac