Am aflat că, în sfîrşit, apar reacţii de protest public în interiorul lumii musulmane faţă de atrocităţile comise de terorişti. Şi nu e vorba despre musulmani aparţinînd comunităţilor din ţările europene, ci de voci venite chiar din teritoriile islamului: sînt oameni care nu pot accepta ca islamul "pur, integral, autentic" să aibă drept emblemă capete tăiate în faţa camerelor de luat vederi, iar războiul sfînt să includă atacuri de şcoli şi să ia drept ostatici femei aflate în misiuni umanitare. Din anii '70 ai secolului trecut, cînd islamul integrist (polimorf) a început să ia avînt şi, treptat, să se înarmeze, să terorizeze şi să ucidă (fiind la rîndul lui reprimat cu mijloace similare de regimurile autoritare din ţările respective, ambele tabere acţionînd în numele lui Allah), musulmanii moderaţi, vocile islamice liberale, adepţii unei societăţi democratice şi ale unei reînvieri a interpretării Coranului nu au mai îndrăznit să vorbească public sau au fost siliţi să tacă. Probabil că astăzi devierea integrist-teroristă a credinţei a ajuns peste poate de revoltătoare. Ideologia integristă presupune că adevărul, cel absolut, aparţine integriştilor şi trebuie impus cu forţa întregii societăţi. Interpretarea textului sacru şi a tradiţiei în cauză le revine numai şefilor lor, iar aceştia fac din adevăr un fel de fişă de post pentru omul credincios. El nu mai are decît să execute fără să crîcnească. Strădania minţii de a judeca, de a se deschide spre adevărul credinţei, încercarea credinciosului de a se adecva acestui adevăr prin travaliu intelectual şi spiritual e neînsemnată, dar mai ales interzisă. Ce se cere e supunerea exterioară, dar totală şi, dacă se poate, fanatică la comandamentele stabilite de ideologii integrismului. Cei care au probleme cu supunerea mentală sau socială la un asemenea tip de adevăr sînt trecuţi, alături de Occidentul "decadent" şi "mat