Nu sînt poate singurul român pe care gamba dezgolită a unuia dintre premierii români postdecembrişti îl mai urmăreşte încă. Îmi place să cred că mai există măcar un singur conaţional a cărui adolescenţă a fost abuzată de această imagine transmisă în direct pe postul naţional de televiziune. Dacă acest conaţional există, îl sfătuiesc să nu citească mai departe. Rîndurile care urmează nu oferă o soluţie, ele nu fac decît să răscolească o suferinţă. Despre ce este vorba? Despre o emisiune în care prim-ministrul explica pentru uzul maselor introducerea taxei pe valoare adăugată. Admit că e posibil ca memoria să-mi joace feste şi subiectul să fi fost cu totul altul. Dar asta nu are nici o importanţă - orice va fi spus premierul nu era ceva memorabil. Memorabilă, în schimb, era vestimentaţia domniei sale, mai precis faptul că pantalonii nu coborau mai jos de locul unde se terminau şosetele. Cîţiva centimetri buni de piele păroasă erau exibaţi astfel, probabil, fără voie, în lumina reflectoarelor şi, inevitabil, în casele tuturor oamenilor care aveau televizorul deschis. Datorez acelui moment două iluminări juvenile: mi-am dat seama, într-o primă fază, că nu vreau să devin politician şi am descoperit, într-o a doua fază, că şosetele nu sînt doar un înveliş textil care protejează laba piciorului de asperităţile pantofului. Pilozitatea prim-ministerială mă hăituieşte încă. Coşmarul se desfăşoară, de regulă, după următorul scenariu: într-o sală cu multe scaune, zeci de bărbaţi îmbrăcaţi în costum de mort (celebrul "la patru ace" românesc) stau în picioare ca pentru intonarea imnului. Eu mă aflu pe o scenă foarte înaltă, alături de alţi bărbaţi, identici cu cei din sală. Cei de pe scenă se aşază, eu îi urmez şi la fel face şi auditoriul. Moment în care alternanţa de negru şi gri a costumelor oamenilor din sală se rupe şi la nivelul picioarelor de scaun îşi face apariţia,